Os domnesc. Băiat de cartier. Manager la multinaționale. Răspunde pentru Cațavenciila o întrebare simplă: ce este munca? Miercuri, povestește mecanisme sociale, alături de Cosmin Alexandru și Octavian Pantiș, într-un eveniment Humanitas.
Reporter:Ani de dispreț în România față de multinaționale. Astăzi, România nu poate trăi fără impozitele disprețuiților.
Mihai Ghyka:Orice criza economică generează șomaj, faliment, presiune financiară asupra tuturor factorilor economici și consum redus. Efectele mentale asupra consumatorilor sînt însă adesea mult mai durabile decît recesiunea în sine. La noi, sîntem azi, ca de obicei, într-o situație atipică: tehnic, România a ieșit din recesiune de mai bine de doi ani. Consumatorul rămîne însă prudent și creditele noi sînt puține, în vreme ce omul de rînd cumpără doar strictul necesar, de teama zilei de mîine. Românii cheltuiesc puțin tot anul, pînă la Crăciun. Atunci, obicei singular în Europa, țara se oprește din lucru vreme de trei săptămîni, transformate într-o petrecere continuă, cu accente bahice. Vorba lui Andrei Pleșu, trăim „euforia dezastrului”. 11 luni pe an, românul e nemulțumit de viața lui și dă vina pe orice și oricine cu excepția sa: politicieni, fisc, multinaționale, concurență, UE, schimbări climaterice, OTV etc. După aproape o jumătate de veac de comunism, responsabilitatea se deprinde greu. Cere curaj și acțiune. Nu poți clădi nimic pe dispreț. Nemulțumirea poate fi însă un motivator important, cu condiția să vrei cu adevărat să schimbi ceva.
Rep.: Prima slujbă ați obținut-o cu pile?
M.G.:Prima slujbă am obținut-o relativ rapid. Aveam 18 ani și eram proaspăt emigrant în Canada. Nu voia nimeni să mă angajeze. Două săptămîni am încercat zeci de anunțuri care sunau promițător – serveur în restaurant sau ajutor în supermarket. Treceau zilele și, văzînd că nu mă cheamă nimeni măcar la un interviu, am aplicat pentru ceea ce părea a fi cea mai proastă slujbă anunțată: spălător de vase plătit cu salariul minim pe economie. Am fost angajat pe loc, deși era un restaurant englezesc și nu vorbeam engleza. Am spălat vase într-o vară cît într-o viață. Și am deprins și ceva engleză – de bucătărie. În sistemul unei ierarhii bazate pe meritocrație se intră cel mai bine și mai ușor de la munca de jos. Agent de vînzări, contabil etc. Dacă intri într-o companie cu o ierarhie bazată pe nepotism și relații, mai devreme sau mai tîrziu vei fi blocat de alți "nepoți" mai bine plasați sau mai bine înrudiți.
Rep.: Cum poți face muncă din plăcere în România slăbiciunilor, pilelor, ASFului?
M.G.: Ferindu-te de ele. Credința mea este că succesul și bucuria în muncă sînt consecința unei meserii bine făcute, urmate cu pasiune și încredere, în pofida vicisitudinilor externe.
Rep.: România politică contează în cea de business?
M.G.: Atîta vreme cît democrația funcționează, politica este irelevantă pentru vasta majoritate a multinaționalelor. Prin statut și regulament intern, investitorii străini nu se implică politic. Fiecare contează în planul său de business pe o stabilitate în politicile fiscale și economice. Surprizele sînt nedorite și, de regulă, cauzate de un ministru care nu cunoaște industria și nici nu o consultă înainte de a lua o măsură drastică. Anul trecut însă, am avut și surpriza unei legi partizane. La inițiativa Partidului Conservator, modificarea Legii audiovizualului a desființat practic sensul existenței agențiilor de media, care funcționau în România după standardele consacrate internațional. În afara acestor nedorite derapaje, corporațiile sînt mai degrabă interesate de preferințele consumatorilor și de moduri de a funcționa mai eficient decît de lumea politică. Astăzi, sectorul privat reprezintă mai bine de 80% din PIB-ul României, ceea ce este îmbucurător, atîta vreme cît statul asigură un climat stabil și liber de dezvoltare. Personal, cred că România duce lipsa unei strategii economice de dezvoltare, care să o facă competitivă în Europa în următorii zece ani.