Un nou partid. O nouă republică.
Reporter: Aţi belit-o? Aţi intrat în politică.
Mihail Neamţu: Am belit ochii mari şi am văzut că pămîntul politicii româneşti era pustiu şi gol. Şi nu sîntem singurii care am deschis ochii cît cepele în faţa plagiatorului Ponta, a repetentului Antonescu, a deţinutului de drept comun Năstase, a fugarului Boldea, a puşcăriaşului Solomon, a hoţomanului Mang, a arogantului Şova, a sărmanului Bănicioiu… Ca filozoful Diogene, odinioară, mii de români aleargă prin pieţe cu lampa aprinsă în mînă şi strigă ziua în amiaza mare: „Caut un om politic vrednic şi priceput“. Eu ştiu că dumneavoastră ştiţi că şi ţara noastră mai are oameni deştepţi şi integri. Ei se feresc însă de implicare printr-un amestec de timiditate şi bun-simţ. Se ţin mereu departe de partidele jupînilor, dar şi de o presă iresponsabilă, unde poţi rosti enormităţi fără ca cineva să te taxeze.
Rep.: Care-s cadavrele pe care urcă Noua Republică?
M.N.: Vorbiţi de cadavrele românilor ucişi la Revoluţie şi Mineriade sub regimul Ion Iliescu – despre morţii fără vină pentru care nimeni nu plăteşte? Sau vă referiţi la cadavrele nomenclaturiştilor care au ales să-şi aplice, declarativ, metoda seppuku? Se pare că şi sinuciderile sfîrşesc, la noi, într-o farsă. Adrian Năstase nu e samuraiul cufundat în înţelepciunea bushido, nici republicanul crescut în codul stoic al onoarei (în versiunea lui Cato cel Tînăr).
Rep.: Plagiatură?
M.N.: Plagiatură şi vilegiatură. Explicaţiile pentru acest furtişag ieftin? Fandoseala domnului Goe, isteţimea comodă, complexul de inferioritate al celui care a făcut o şcoală mediocră, dar vrea să recupereze pe scurtătură, nevoia presantă de recunoaştere socială (Dottore!), sentimentul îndrituirii morale sub aripa protectoare a ayatollah-ului Năstase, dispreţul pentru munca sutelor sau miilor de doctoranzi cinstiţi.
Rep.: Serviciile secrete?
M.N.: Nu mă pricep la subiect. M-aş bucura însă ca serviciile publice ale statului (cum ar fi transportul, sănătatea sau educaţia) să se amelioreze printr-un management privat, printr-o reducere a risipei, printr-o stopare a hemoragiei banului.
Rep.: Vă ameninţă absenteismul?
M.N.: Şi da, şi nu. Absenteismul e o formă de dezgust pentru actuala ofertă. Pînă la urmă, am făcut partidul ăsta, Noua Republică, pentru ca să am şi eu cu cine să votez. Între timp, şi vecinii din scara blocului par să-şi dorească acelaşi lucru. Pe lîngă toate variaţiunile de sucuri Cola existente pe piaţă, noi am decis să tratăm setea electoratului cu o apă bună de izvor. Nu e apă plată, ci apă minerală. Ea trebuie doar îmbuteliată în serie şi pusă pe raft la momentul alegerilor. Aveţi vreun investitor în minte?
Rep.: Inocentul Nicuşor Dan: partener sau adversar?
M.N.: În nici un caz adversar. Nicuşor Dan merită respectat pentru curaj şi integritate. A făcut o campanie bună şi convingătoare. Regret doar că ezită să se poziţioneze politic. Totuşi, problemele României nu se reduc la spaţiile verzi, biciclete ori salvarea clădirilor de patrimoniu (şi acestea sînt foarte importante!). Dar mai trebuie să vorbim şi despre fiscalitate, despre taxele copleşitor de mari pentru angajatori, despre educaţie, despre CAS, despre stînga şi dreapta, despre sistemul transatlantic de alianţe politico-militare.
Rep.: De ce vreţi cu tot dinadinsul să vă frîngeţi de tineri aripile?
M.N.: Înnoi-se-vor, ca ale vulturului, tinereţile tale – aşa spune un psalm. Ca să fiu sincer, prefer frîngerea pîinii în locul frîngerii aripilor. Dar, pînă una-alta, nouă luni epuizante de viaţă politică activă m-au făcut mai treaz, mai viu, mai responsabil. Am bătut cîmpiile (alţii ar spune cîmpii) acestei ţărişoare şi am văzut un tablou al suferinţei şi al speranţei pe care nu-l întîlnim la televizor sau în cărţi. Întîlnirea cu lucrurile umile şi concrete te vindecă, treptat, de aroganţa filozofului atotştiutor.
Rep.: Freud ce spune despre Noua Republică?
M.N.: Că e un pacient imposibil de hipnotizat.
