17 ani de experienţă în finanţe la New York pe Wall Street şi în City la Londra. Azi, consultanţă strategică şi financiară pentru mari companii româneşti. Despre eterna criză.
Reporter: Ce sperie în criza asta econimică?
Mihnea Vasilache: Cel mai tare sperie necunoscutul relativ. Din toate timpurile reacţia umană instinctivă în faţa necunoscutului a fost retragerea, restrîngerea şi otrăvirea fîntînilor. În termeni economici contemporani, acestea înseamnă declinul consumului şi creşterea aversiunii la risc care duce la investiţii amînate sau anulate, precum şi la încetarea angajărilor marginale. Este un cerc vicios rapid şi puternic. Necunoscutul însă este relativ – odată ce homo economicus a văzut cît de rău poate fi, se adaptează şi îşi schimbă comportamentul ca atare. Asta nu înseamnă creştere economică imediată, dar înseamnă o oprire, cel puţin temporară, a scăderii. Este nevoie de o altă necunoscută mai ameninţătoare pentru a intra într-o noua spirală a declinului.
Rep.: Omul şi-a văzut cu adevărat prăpastia?
M.V.: Prăpastia e personală. Pentru mine cea mai apropiată viziune a fost în octombrie 2008 cînd, în urma falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers, sistemul financiar mondial părea să fi intrat într-o spirală destructivă de neoprit. Am avut viziuni cu bancomate nefuncţionale, sisteme de plăţi electronice blocate – imaginaţi-vă impactul asupra consumului, comerţului şi economiei în general. Lectura ulterioară a mai multor cărţi, articole şi autobiografii centrate pe această temă şi perioadă mi-a confirmat temerile. Am fost foarte aproape de dezastru. Acestea fiind spuse, acum sînt inoculat. Dezastrul e şi el o noţiune relativă, de fapt. Cu alte cuvinte, nu există un fund al prăpastiei, cum nu există nici o culme a fericirii.
Rep.: Bolile României?
M.V.: Am vizitat, făcut afaceri, trăit şi investit în aproape 50 de ţări de pe toate continentele, ceea ce mi-a permis să dezvolt un bun-simţ al relativităţii. România nu are boli exotice, unice sau incurabile. Trăim într-o perioadă tulbure care ne exacerbează simptomele şi ne accentuează îndoielile de sine. Incompetenţa şi necinstea majorităţii doctorilor societăţii întîrzie din păcate procesul de vindecare. Depinde însă numai de noi să folosim alţi doctori şi să ne recăpătăm încrederea. Efectul de placebo poate face miracole.
Rep.: Ce aţi fura în România?
M.V.: Ce nu pot găsi în altă parte. Criteriul trebuie însă calificat de un minim de pragmatism. Se poate fura din păcate numai ce este material, transportabil sau fungibil. Roşii dobrogene, ardei şi vinete olteneşti, prune muscelene şi cîrnaţi de Pleşcoi. Şi pentru că, după cum ştim cu toţii, temelia, ca şi adevărul, se găseşte în sucul strugurilor, n-aş putea să mă abţin de la o Fetească Neagră de Ceptura sau poate Segarcea, o Plăvaie de Vrancea şi un spumant din Crîmpoşie de Drăgăşani.
