Se știe că Becali, Borcea, Varanul, toți ăștia, condamnații,
în aceste momente, sunt reeducați. Dar, na, părea că treaba asta cu reeducarea era așa, gen: “Iar pâinea asta chiar este trupul lui Christos, iar vinul acesta chiar este sângele lui Christos”. Adică, da, știm și noi, și popii, și însuși Christos că ne prefacem cu toții că acela chiar este trupul lui Christos.
Te gândești cât de greu se face educație în sistemul de stat pentru copii, în libertate, și e de ajuns să-ți imaginezi ce reeducație se poate face, efectiv, după gratii. E aberant să te gândești că la educație se gândește unul care trăiește 24 din 24 în atmosfera creată de bășinile celorlalți colegi, în damful rahatului care nu se duce în canalizare, printre gândaci și șobolani, cu câte-un cap în gură și-o mână păroasă pe cur.
Reeducarea asta este însă parte a procesului de liberare condiționată. Au trecut două treimi din pedeapsă, lasă-l pe om să iasă afară, că a participat la activități, a scris cărți, a muncit și, în general, a fost cuminte, n-a mai violat pe nimeni, n-a mai ucis, n-a mai furat bani de la bugetul de stat.
Cum ar veni, ca să nu fie pușcăria
doar pușcărie – să-l ții pe deținut cu ochii pe pereți ani de zile, pentru că ar părea foarte crud, nu-i așa? –, bagi chestia asta cu activități, artă, muncă, deținut model. OK, dar cât de în serios poți s-o iei?
Adică tu, judecător și sistem judecătoresc, ești în stare să accepți că un om ca Becali scrie cărți în pârnaie și merită o scădere de pedeapsă, dar ceri ca acea carte să fie făcută nu tocmai pentru a fi eliberat, ci doar așa, pentru că a devenit un alt fel de om. Gen: iubito, bineînțeles că facem dragoste, nu sex!
Asta i s-a întîmplat lui George Copos. Să facă bani prin orice mijloace și, probabil, chelia sunt cele două constante din viața lui Copos. E ceva mărunt, meschin și foarte serios în toată alcătuirea lui Copos. Odată ajuns în pușcărie, el s-a apucat de scris cărți. A auzit omul că i se scad câte 30 de zile pentru fiecare carte, așa că s-a pus pe scris cărți. Cel mai probabil, și-a comandat cărțile. În același timp, Copos s-a înscris la toate activitățile din închisoare. Deținutul model din manualele micului gardian era un derbedeu în comparație cu George al nostru.
Cu cinci cărți scrise și sute de ore petrecute în activități educative s-a prezentat Copos la judecătorie. Aa, și cu documentul comisiei de liberare condiționată care încuviința procedura.
Ce zice judecătorul în motivarea prin care respinge cererea lui Copos?
“Atât apărătorii condamnatului cât și condamnatul au susținut că dorința care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările științifice a fost de a câștiga zile de muncă, care să fie considerate ca executate și astfel să fie mai repede liberat condiționat. Aceasta constituie o dorință firească, însă, în raport de scopul pedepsei, dovedește că petentul-condamnat nu a intenționat să-și formeze, în esență, o conduită corectă față de ordinea de drept și să depună eforturi reale pentru reinserție socială.” (Judecătoria Sector 5, motivarea deciziei)
Două lucruri: unu – acest judecător chiar numește acele lucrări “științifice”; doi – Copos trebuia să scrie lucrări științifice nu ca să iasă din pârnaie, ci ca să devină om de știință sau să-și dezvolte o latură aproximativ academică, o nouă dimensiune umană prin care el, odată eliberat, ar fi contribuit la binele comun.
După părerea mea, cel care a scris aceste cuvinte merită pușcărie pentru prostie.
Deci sistemul îi lasă pe niște corupți semianalfabeți să scrie “lucrări științifice”, dar după ce le scriu, le reproșează că n-au fost scrise cu inima curată, cu sufletul deschis, cu binele umanității în minte.
Nici măcar instituțional nu are sens o astfel de gândire, pentru că așa-zisele lucrări științifice sunt concepute după ce deținutul își găsește un mentor din sistemul universitar care îl supervizează în tot acest timp – deci avizul de “științificitate”, oricum, e în altă parte.
Și, în final, după ce a stat puțin de vorbă cu Copos,
“instanța apreciază că reeducarea condamnatului prin însușirea unui comportament care să implice respect față de ordinea de drept nu a fost realizată la acest moment procesual”. Deci, cum s-ar zice, nu l-a simțit că s-a schimbat. Le zicea bine Copos în fața instanței, dar era fals, mergea pă interes.
Din acest punct de vedere, Gigi Becali a avut parte de un judecător pâinea lu’ Dumnezeu: “Comportamentul condamnatului pe timpul executării pedepsei a fost bun, fiind folosit la muncă, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat, nu a generat probleme de natură conflictuală cu ceilalți deținuți și nici cu cadrele unității”. E altceva. Mai ales că, între timp, Gigi a ieșit din pușcărie în permisie și le-a zis jurnaliștilor că umbla cu acel suport la gât ca să impresioneze instanța, dar că n-are nimic – în vremea în care cerea să fie eliberat ca să se opereze în străinătate. Merită atenție și expresia “fiind folosit la muncă”. Se aseamănă mult cu atitudinea pe care o avea bunicu-meu față de calul său, Cezărică.
