Demult, pe vremea lui Luichenz al paișpelea, cînd Cardinalul se potcovea cu 9.999 de ocale de fier și tot se plîngea că ajunge mereu la cer, trăia într-un fund de Gasconie un cetățean model din părinți plugari săraci. Și cetățeanul ăsta, numit D’Artagnan pentru că, probabil, tac-su văzuse Django Unchained în tinerețe, a plecat departe, la oraș, să se facă milițian în garda regelui. Sau ceva de genul.
Știu, sună complet idiot. Deci are toate șansele să ajungă scenariu de film, asta judecînd după noul standard de calitate al producțiilor BBC. Altfel spus, judecați și singuri: un cetățean mascat intră peste D’Artagnan-tatăl într-un han, îl împușcă, îl fură ca-n codru și, cînd vine fii-su să-i ceară socoteală, “Nu-l omorî, țărane, stai să-mi dea actele pe casă!”, furul se recomandă curajos: “Athos!”. Evident, prima întrebare pentru un ins scăpat de înapoiere mintală ar fi: “Și atunci de ce mai ții șoseta aia pe figură? Ești Athos mascatul neanonim sau ce? Ai o criză de hipstereală? Îți pui păduchii să-și facă dread-uri? Qu’est-ce que c’est le fuck avec toi, mă, musiu?”.
Din fericire, Anglia e o țară civilizată și înapoierea mintală severă nu e un factor de discriminare cînd te angajezi ca scenarist la BBC. Prin urmare, Athos cel real ajunge în bulău, ceilalți doi se împacă rapid cu D’Artagnan pentru binele comun și iau Franța la trap în căutarea trădătorului ticălos care le pune bețe-n roate și vrea desființarea muschetarilor.
Alături de scenariu, nici restul serialului nu-și temperează avîntul temerar și dă în gropi cu o grație pe care n-am mai întîlnit-o de la cotiga cu două roți, ambele romboidale. Personal am admirat costumele: îmbrăcați în piele, muschetarii arată fix ca o brigadă de Hell’s Angels puși pe scandal nobiliar. De fapt, e de mirare că încă mai țin caii în frîu și nu îi iau direct de urechi, în timp ce piciorul drept împinge mereu în scară, mirat că mîrțoaga n-a început să huruie ca un motor de neam prost.
The Musketeers, 2014-, cu Luke Pasqualino, Santiago Cabrera, Tom Burke.
