Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nașul generației ’80

Zoom Nașul generației ’80

Generația mea a tras din greu pentru glorie. Dacă era vorba să lovească la țurloaie, trompetele partidului nu stăteau mult pe gînduri. Eugen Barbu ne culegea cu penseta și ne expunea apoi ridicolului public, în revista Săptămîna. Degeaba ne împăunam cu numărul imens de critici distructive, urmarea era interdicția de publicare. Șaizeci de mii de oameni citeau Săptămîna și credeau toate epitetele cu care oracolul de la Breaza ne copleșea. Dușmani, nebuni, scatofagi, ridicoli. Asta e poezie? Nu e. Sigur, gloria cerea sacrificii, dar lipsa numelui tipărit pe o carte era sacrificiul suprem. În fond, Barbu se războia cu Manolescu. Îl voia ras de pe fața pămîntului (o legendă spune că și l-ar fi dorit angajat la revistă, să-i dea ordine.

Dar pînă să ajungem la o asemenea faimă, trecuserăm prin furcile caudine ale consacrării. Și iată cum. În 1979, pe cînd eram un profesoraș la Galați, mă cheamă directorul, cu o față oficială: “Florinele, ești chemat la Colocviul național de poezie de la Iași. Eu n-am prea vrut să te las, da’ mi-au zis de la Inspectorat că e onoarea județului în joc. Ce scrii?”. “Poezii.” “Aha. Frumos.”

Mi-am făcut bagajele și am aterizat la Iași, în mijlocul generației ’80, de la Traian T. Coșovei, Magdalena Ghica, Alexandru Mușina și Mariana Codruț pînă la Emil Hurezeanu și Ion Mureșan. Ce-i drept, fuseserăm invitați pe post de chibiți. Noi nu vorbeam în public. N-aveam cărți, n-aveam cuvînt. Dar aveau să grăiască monștrii sacri ai poeziei și ai criticii, aveau să-și țină discursurile meșteșugit critice la adresa regimului. Noi ascultam și surîdeam sardonic pe dinăuntru. Era o atmosferă încordată: PCR era dușmanul, iar tartorul, cel al cărui nume nu-l rosteam niciodată cu voce tare și în public. Și atunci Laurențiu Ulici a urcat la tribună, și-a desfășurat hîrtiile, apoi le-a-mpăturit și a zis, cu vocea lui peltică: “Aveam un discurs de douăzeci de minute despre starea poeziei. Ca să vă dovedesc că poezia n-a murit, îi invit aici, în locul meu, pe cei mai tineri poeți. Domnilor…” Ăsta a fost începutul celebrității, iar seara, Ulici era strigat cu venerație împleticită, pe holurile hotelului: “Nașule!”. Seara a fost o petrecere de pomină. Gata. Existam!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Dacă…

    17 iulie 2018

    Dacă în locul mahmurilor șefi de stat care pritocesc soarta lumii s-ar fi întîlnit la Helsinki căpitanii echipelor de fotbal ce-au pompat bucurie, vreme de trei săptămîni, pe străzile globului […]

  • Pușcăria ca poliție politică

    17 iulie 2018

    Un document scos de Băsescu din vechea lui arhivă neagră arată felul în care inculpaților li se anulează șansa unui proces corect. Asta se face “în conformitate cu dispozițiile articolului […]

  • Nea Delirache

    17 iulie 2018

    Au dat-o jos pe Kövesi, pedestrimea pesedistă voia să plece la casele ei, când s-a auzit Liviu Dragnea: Nuuu, mai stați, lupta abia acum începe! Mai repede depistezi așchii de […]

  • Cum a reușit Klaus Iohannis să despartă calul de porumbel

    10 iulie 2018

    După ce s-a jucat o lună de zile de-a Petrarca, domnul Iohannis a scos-o pe Laura din cărți, spulberînd mitul iubirii eterne. Nu i-a fost foarte greu pentru că acolo […]

  • 11 ani cu revocare

    10 iulie 2018

    “…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi […]