Dacă ai fi ajuns în week-end-ul trecut la Sălașul de Sus, comuna hunedoreană de la porțile Retezatului, ai fi nimerit în plină sărbătoare: toată suflarea locului petrecea țapăn, ardelenește, la serbările cîmpenești ale tradiționalului Festival al Narciselor din fînețele limitrofe satului Nucșoara. Dar cum n-ai ajuns, data viitoare cînd te pornești într-o tură în Retezat, chiar dacă e extrasezonul narciselor înflorite, poți să bifezi un alt obiectiv turistic local mai puțin cunoscut: cetatea feudală Colț.
Din drumul care duce spre Cîrnic și Cabana Pietrele, faci dreapta la ieșirea din Nucșoara, imediat după viaduct, și iei urma traseului marcat triunghi albastru, urcînd lejer porțiuni alternative de pășune și pădure. Din loc în loc, cîteva panouri explicative îți furnizează informații detaliate despre floră, faună și poziția instantanee: ești chiar la granița dintre Parcul Național Retezat și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. După vreo oră și ceva de mers (depinde cîte pauze de odihnă/hidratare/poze faci), iată-te în poiana de la intrarea în incinta Cetății Colț, niște resturi de ziduri de piatră între care unei trupe de metal extrem i-ar reuși o sesiune foto foarte goth.
Atestată documentar din 1377, (ceea ce a mai rămas din) Cetatea Colț domină încă intrarea în defileul Rîușorului și drumul de acces în Retezat dinspre Suseni și Rîu de Mori. Fosta perlă imobiliară a domeniului cnezilor de Hațeg Cînde – o familie de nobili transilvăneni care, pe la 1500, sub presiunea timpurilor, a trecut la catolicism și și-a schimbat numele în Kendeffy – nu mai e locuită de prin 1650, cînd, probabil, plictisiți să tot urce și să coboare dealul, proprietarii au părăsit-o și s-au mutat ceva mai la vale, într-un castel intravilan. Legenda spune că ar fi chiar cetatea descrisă de Jules Verne în Castelul din Carpați; la o analiză atentă a textului, un cititor interesat poate descoperi vagi indicii în acest sens. Cert e doar că Monsieur Verne era un călător împătimit, foarte discret în privința deplasărilor sale de documentare, și că, în perioada 1882-1886, a fost dat dispărut prin partea asta de Europă; tot ce se știe este că a avut o aventură romantică cu o brașoveancă din Homorod care l-a ghidat în drumețiile prin zonă și cu care a păstrat ulterior legătura printr-o corespondență relativ îndelungată (ținînd cont de viteza poștalioanelor vremii, chiar și o scrisoare de despărțire cu reply-ul aferent ar fi însemnat o lungă relație la distanță). N-ar fi chiar un scenariu SF să presupunem, deci, că misterioasa cetate abandonată a fost una dintre sursele sale de inspirație.
Dacă ai suficientă imaginație să vezi dincolo de ruine și bălării, o să reconstruiești în minte fortăreața cu donjoane și metereze de pe stînca izolată, legată de masiv și de restul lumii doar de un pod mobil peste șanțul conectat la o prăpastie. Dacă nu, prin locul fostelor ferestre ale cetății, o să vezi o Țară a Hațegului nu foarte mult schimbată față de momentul în care cneazul Cînde s-a uitat ultima dată pe geam: doar lacul de acumulare al barajului Gura Apei s-a adăugat în peisaj.
25 de vizualizări
Lacul de la Gura Apei n-a venit singur in peisaj, din pacate, ci la pachet cu secarea a zeci de rauri din nordul si estul Retezatului, bagate prin aductiuni in el. Greu de stiut cate, ca daca le ceri tovarasilor de la Apele Romane informatie de mediu, cum zice legea, iti dau „ignore” si decat sa te judeci cu ei mai bine iei la picior toate vaile si cauti captarile, ca mai repede afli cate vai-s secate. A zis Brucan ca-n 20 de ani invatam democratia. Ma tem ca nici un zero adaugat nu ajunge. Asa cum se aduna cu miile la serbare campeneasca ar putea sa se-adune la un protest in fata la Hidroelectrica Hateg, sa le ceara tovarasilor sa respecte macar debitul de servitute la captari, ca nu prea mai are farmec Tara Hategului fara rauri, ‘geaba-i geoparc!