Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Natura-vura: Parcul Național Ceahlău

Zoom Natura-vura: Parcul Național Ceahlău

În ultima imagine a scurtmetrajului turistic din episodul precedent, călătorul trecător prin zona Barajului Bicaz (și) pentru comemorarea excursiilor școlare din copilăria comunistă rămînea, pentru o clipă nostalgică, cam ca în cadrul final din Citizen Kane, pe marginea lacului de acumulare Izvorul Muntelui, copleșit de amintiri. Apoi revenea brusc în prezent și continua călătoria încă vreo 20 de kilometri, pînă în Durău. Ce să facă acolo? Păi, de exemplu, să urce Ceahlăul, Sadoveanul munților românești, masivul despre care Alexandru Vlahuță scria acum mai bine de o sută de ani, în România pitorească, o cronică de turism care, cu mici update-uri (cel mai important: între timp, a devenit Parc Național și ești taxat cu 5 lei, dacă vrei să-l vizitezi), e valabilă și astăzi.

Atacul Ceahlăului se dă în general de pe frontul nordic, pe traseul clasic Durău – Cabana Dochia (bandă roșie; 4-5 ore, depinde de numărul de scări pe care le-ai urcat în ultima vreme), care, în week-end-urile verii, e plin ca plajele din Normandia în D Day, în principal cu vilegiaturiști ieșeni (vorba lor: Dacî n-ai fost pi Ciahlău, nu iexiști, uăi!). După o primă porțiune de plimbare ca în parc, urmează vreo oră de ascensiune în stilul smuls, la finalul căreia un pieton fără antrenament ajunge mai mult tîrîș pe platoul-balcon din fața cabanei Fîntînele, unde e răsplătit cu o panoramă pe care nu o va uita prea curînd. Pentru că n-o să-l lase febra musculară.

În continuare, poteca din spatele cabanei, prin pădure, dă peste cîteva luminișuri cu vedere la spectaculoasele stînci presărate pe traseul spre Toaca și ajunge, la un moment dat, la prima: Cușma Dorobanțului (n.a.: aici am văzut, acum zece ani, pentru ultima oară în sălbăticie, floare-de-colț, delicata steluță de petale albe pe care acum o mai poți găsi la vînzătorii ambulanți care bîntuie parcările din Lacu Roșu). Ceva mai încolo, lăsînd pe dreapta Panaghia și legendele ei (amatorii de basme siropoase pot da căutare după cuvintele-cheie panaghia, calistrat hogaș), urmează ultimul asalt, cel de cucerit Toaca (1.904 m), ai cărei stîlpi de comunicație aduc, de la distanță, cu catargele unei vas cu pînze rupte de furtună.

De la stația meteo de la bază pînă la Dochia nu mai e decît o azvîrlitură de băț. Singura problemă ar fi să vezi în ce direcție îl arunci: dacă ai noroc de ceață groasă (foarte frecventă în zonă), ține-te cu încredere de cărarea care traversează tundra de jnepeni a platoului alpin. După urcușul de pînă acum, calea asta lejer de plată aproape că te duce singură la cabană, ca un trotuar rulant.

P.S. Pentru leneșii rămași, după primul paragraf, la vreo pensiune din Durău, o recomandare de loc de luat masa: în doar vreo două ore de traseu ușor, puteți ajunge, via Poiana Viezuri și rugii săi de zmeură, la cascada Duruitoarea. Sendvișurile consumate pe băncile stropite de torenți de alături au, credeți-mă, un cu totul alt gust.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta