Un patron de firmă din Pakistan și-a asmuțit leul asupra angajaților în momentul în care aceștia au îndrăznit să ceară salarii mai mari. Iată un exemplu perfect de capitalism feroce în care patronul își ia mereu partea leului.
Grădina zoologică din Paris și-a prezentat oficial cel mai nou exponat, un organism unicelular galben, care nu are creier, dar are peste 720 de sexe. Avînd în vedere că pînă și traiul în două sexe, într-o garsonieră din România, e destul de dificil, chiar nu vrem să știm ce-i în inima organismului ăluia sau ce sexe au prioritate la baie dimineața.
Un bărbat din Irlanda a aranjat ca, la înmormîntarea lui, din sicriu să se audă o înregistrare cu tot felul de mesaje amuzante precum: „Lăsați-mă să ies!”, „E întuneric aici”, „Ăla care se aude e popa?”. Nu știu ce-ar face alții, dar dacă ar fi să îngrop pe cineva de viu și n-aș vrea să se afle, aș răspîndi fix genul ăsta de informație, că totul a fost o glumă înregistrată.
O familie din statul american Iowa s-a trezit peste noapte cu beciul inundat cu zece centimetri de sînge animal de la fabrica de conserve din apropiere. Toate cele trei fenomene Poltergeist din casă și monstrul de sub pat s-au speriat de moarte.
Vaticanul a lansat primele metanii electronice, un dispozitiv sub formă de brățară, care se conectează wireless la telefonul mobil și se activează de fiecare dată cînd posesorul face semnul crucii. Încă o dată, Biserica Ortodoxă a fost lăsată în urmă de noile descoperiri științifice, dar probabil o să recupereze rapid cu apa sfințită electronică, lumînarea smart, coliva raw-vegană și, desigur, șpaga pe Revolut.
Mai multe companii din industria petrolului au început să folosească utilaje alimentate solar pentru extracție. Era și timpul să începem să ne distrugem planeta mult mai ecologic. Adică cît să mai așteptăm? Pînă dispare?
Mai mulți deținuți de la o închisoare federală din Statele Unite au evadat, dar s-au întors în aceeași seară cu whiskey la ei. În mod similar, angajații de la penitenciarele din România povestesc că Cristi Borcea mai pleca și se întorcea cu cinci-șase copii concepuți în aceeași seară.
Kim Jong-un a putut fi admirat, în toată splendoarea sa, urcînd călare pe Muntele Sfînt din Coreea de Nord. Se numește Muntele Sfînt pentru că acel cal a fost auzit înjurînd de toți sfinții în timp ce pîrîia sub greutatea liderului suprem.






