Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Noaptea cuțitelor lungi se-ntoarce la ascuțit

Zoom Noaptea cuțitelor lungi se-ntoarce la ascuțit

Cei mai mulți membri ai PeNeLe l-au văzut mereu pe Nicu Ciucă drept un rău necesar pentru a trece cu bine perioada dominației iohanniste în partid. Pe finalul de 2023, când au început să se confirme în mai toate sondajele scorurile din ce în ce mai slabe ale PNL, totul părea stabilit: după alegerile europarlamentare, la orice scor electoral de sub 20%, generalul urma să fie sacrificat ritualic în cadrul unui congres-fulger. Și pentru a-l omagia cum se cuvine pe erou, ar fi urmat să i se alăture întru neființa politică și câteva lucruri care i-au fost lui foarte dragi: calul de luptă, ordonanța favorită și secretarul general al partidului, Lucian Bode, împreună cu gașca lui de yesmeni și sicofanți.

Spre deosebire de multe alte planuri de răscoală printre falșii urmași ai Brătienilor, acesta fusese bătut în cuie și i se dăduseră și lideri ai conspirației, oameni care așteptau doar exit-poll-urile din noaptea de 9 iunie pentru a-l sfârteca pe soldățel și a-l arunca la groapa de gunoi a istoriei. Și nu doar că se pregătiseră câțiva oameni pentru eveniment, dar deja începuseră să umble prin teritoriu pentru racolarea președinților de organizații, a șefilor de CJ-uri și a primarilor de municipii reședință de județ. La mijlocul lunii ianuarie, deja, câteva organizații mai pripite își aleseseră tabăra, fiind convinse că viitorul le va surâde doar dacă merg alături de gașca disidenților Motreanu, Bolojan, Bogdan, Boc și Sighiartău.

Cum, însă, comploturile peneliste care implică atâtea sifoane ambulante ajung să fie cunoscute de toată lumea, și ăsta a ajuns rapid la urechile viitoarelor victime ale înjunghierilor în spate. Spre deosebire de Orban, de Cîțu și de alți înaintași iluștri la șefia PNL, generalul Ciucă nu s-a încrezut în propriile forțe și nici n-a ținut coada pe sus, ci s-a repezit cu milităroasă umilință să-și pună capul în poalele primitoare ale lui Klaus Iohannis, unde a plâns a neputință, pârându-i pe uneltitori.

Dacă nu s-ar fi gândit atât de insistent la viitorul lui imediat, pe care nu-l întrezărește la pensie, punând gresie prin Sibiu, Klaus Iohannis poate că n-ar fi reacționat. Cum, însă, încă mai are nevoie de slugi supuse care să-l ajute să-și îndeplinească visurile de leneveală pe bani publici buni, președintele a reacționat cu celeritate și, promițându-i că va face tot posibilul să-l facă pe el urmaș îndrituit, l-a convins pe Marcel să-l salveze pe Nicu.

Așa s-a ajuns nu doar la comasarea europarlamentarelor cu localele, dar și la liste comune pentru Parlamentul European.

Așa, mergând de mânuță în fața alegătorilor, atât PNL, cât și PSD vor putea spune că au câștigat alegerile. Iar când câștigi alegerile nimeni nu-ți poate cere să pleci de la conducerea partidului. Nici măcar Bolojan, Motreanu și Boc. Despre Rareș Bogdan nici nu mai vorbim, pentru că a fost suficient ca nepotul ceasornicarului din Sibiu să ridice puțin glasul la el pentru ca marele guraliv cu batistuță asortată să înceapă să schelălăie și să se tăvălească pe jos cu lăbuțele în sus, în semn de predare totală. Cât despre ceilalți complotiști, pentru a mia oară în doar câțiva ani ei au rămas cu buzele umflate, nereușind să se apropie nici de funcția de premier, nici de cea de candidat la președinție, urmând să fie, încă patru-cinci ani, aceeași tabără de loser-i de serviciu.

5 comentarii

  1. #1

    ‘Mnezeul tuturor administratiilor locale post-decembriste, alintat afectuos “monosprancenatul”, candideaza si el?!

    • #2

      La inca un mandat in fruntea CJ BH. Despotismele lui nu pot functiona la alt nivel, ce s-ar face in parlament (fie el si european)? Nu e ahtiat dupa bani si zdranganele, precum Albanezu’. Ce ar putea face ca ministru? Sa dea afara 3/4 din personalul structurii centrale si apoi sa umple locurile goale cu persoane mediocre, dar fidele (am putea să le spunem ”birți”). „Decat codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș” nu o fi in cartea lui Bloomberg, dar sigur este motto-ul său. Se pare că și-a văzut visul cu ochii când emulul său, misionar PhD in finanțe, a fost recunoscut drept ”jack of all trades”. Bun la fonduri europene, inegalabil la cercetare. superlativ la finanțe.

      • #3

        Cred ca ramane pe plan local dintr-un singur motiv, frica de dosare, mai precis: medicale. Cine a stat la conversatii in contradictoriu cu el, stie ca o ia razna dupa cateva idei.

        • #4

          Iar medici ca în Oradea nu găsești decât la Nucet. Cum să pleci la București sau Doamne ferește la Bruxelles?

    • #5

      Of, da, candideaza. Si el si Birta. Aveam sub ferestre sase copaci frumosi si sanatosi. Au fost taiati toti, pe furis ca hotii. Acum am o parcare imensa pentru un bloc nou construit aproape, foarte aproape, probabil ca sa socializam ca intre vecini.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

  • TikTok-ul lui Dumnezeu

    26 noiembrie 2024

    Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din […]

  • La vie en rose

    19 noiembrie 2024

    De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș, desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic, m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic. Sfidînd […]

Iubitori de arta