Bună ziua și bine v-am miorlăit, stimați actuali și viitori sclavi. Mi-e puțin greu să scriu rândurile care urmează, fiindcă m-a prins deadline-ul în criză. Criza, la noi, pisicile, apare pe neașteptate chiar și pentru noi. Pur și simplu, vine un moment în care ni se ridică părul pe noi (dacă am fi găini sau Andra, ni s-ar face și pielea de găină) și începem să alergăm prin casă ca turbatele. Ne urcăm ca furtuna pe mobilă, doar ca să ne dăm jos în viteză și miorlăind, apoi alergăm până la lădița cu nisip, unde scurmăm isteric, doar ca s-o părăsim apoi, într-o goană dementă până pe balcon, de unde ne năpustim ca o rachetă înapoi, în casă, și tot așa. Dacă un om s-ar manifesta cum facem noi când ne apucă strechea, ar fi cu siguranță închis la Spitalul 9, în cămașă de forță, și băgat pe tratament cu electroșocuri.
Nu ne e clar nici nouă de ce ne comportăm ca niște psihopate, atunci când ne ia valul, dar, sincer, nici nu ne prea interesează explicația, că nu noi suportăm consecințele, ci fraierii ăia de sclavi, care sunt nevoiți să se adăpostească din calea urgiei. Ce nu pricep e de ce uraganele au nume de oameni. Ar trebui să aibă nume de pisici: Mițu, Botoșel, Miaunici, Pămătuf, Țuchi, Lăbuță…
Se spune că, pe măsură ce ne maturizăm, ne mai calmăm și la cap, dar nu vă pot confirma că-i așa, eu fiind încă destul de copiliță. În orice caz, magnetismul ființelor noastre blănoase din asta și rezultă: din combinația între momentele în care ne e somnic și suntem molcuțe, calde, torcăcioase și dulci, cu momentele de nebunie temporară și cu alea în care ne păstrăm mințile acasă, dar nu ne mai prefacem drăgălașe și cute, ci suntem, în sfârșit, sincere. Adică rele, mofturoase și egoiste.
Dacă ar fi acceptate relațiile de cuplu între specii, o scoteam de pe piață pe Monica Columbeanu dinainte să intre. Un somnic pe post de gulerul lui Irinel, condimentat cu tors & frământat de cozonaci cu lăbuțele, pe piept, și-și trecea averea instantaneu pe numele pisicii. Al oricărei pisici, să ne-nțelegem, nu trebuia să fie vreun fotomodel. Nu există ființă umană care să ne reziste. Dacă DNA-ul ar folosi pisici când îi anchetează p-ăia, lucrurile ar arăta așa:
– Sorin Oprescu, dacă ne spui tot adevărul, pisica asta o să se-nfășoare pe gâtul tău ca fularul și o să toarcă, o să toarcă, o să toarcă, până îți explodează creierii de-atâta oxitocină.
– Și dacă nu spun tot adevărul?
– Adio pisică-fular.
– Bine, gata, îl spun.
Eu am mușcat-o, astăzi, pe sclava mea de față. Ghici cine mă pupa în fund, la cinci minute după neplăcutul eveniment? În termeni de specialitate, se cheamă „sindromul Stockholm”.
134 de vizualizări
