Va fi o campanie electorală tristă, cu apariții TV care vor accentua mahmureala condamnării lui Liviu Dragnea. Ne vom distra greu, foarte greu, ne vom adânci în hăul ăsta plin de glumițe despre Viorica Dăncilă și despre sârma din popoul Gabrielei Firea.
Antenele o vor lua în brațe pe Firea, Călin Popescu Tăriceanu va ține interminabile conferințe de presă pe care televiziunile or să le reteze de la mijloc, iar Realitatea TV va continua să se tăvălească prezidențial pe tema falimentului. Octavian Hoandră va excita monștrii patriotismului, iar Mihai Fifor va exersa fața lipsită de expresie a securismului din ultimii 30 de ani. Aș vrea să văd un Teodor Baconschi, mi-e dor de autobuzul lui Mihail Neamțu, să râdă-n soare cu mecla lui de copil extremist, să activeze sfinții ortodoxiei, să cânte infantil iubirea pură și tradițională. Mi-e dor de Traian Băsescu – mi-e scârbă de mine spunând asta –, l-am văzut de curând la B1 TV, avea o gâlmă pe un obraz, capul i se umflase cu totul, iar pielea căpătase culoarea draperiilor îmbâcsite din bufetele gărilor. Vorbea despre Europa, despre „politicieni” și încerca să ascundă anticorupția aruncând cu picioarele pământ deasupra, la fel cum își acoperă mâțele rahatul. Urât, ridicol și degradat, avea ceva din clădirea Sălii Radio abandonate pe malul Dâmboviței și parcurile devastate din câmp ale Elenei Udrea.
Refuz să cred că trebuie să ne distrăm cu Dan Barna. Barna își face campanie sieși, dar îi face și lui Klaus Iohannis în același timp. Proiectează un mic orgasm: Vai, vă dați seama ce frumos ar fi ca în turul doi să aveți de ales între Iohannis și mine?
Fericire, extaz, împlinire! O dispută între doi oameni pentru care protocoalele secrete cu Serviciile nu dăunează democrației și pentru care Laura Codruța Kövesi încă se pogoară asupra statului de drept ca un duh sfânt poate să fie dusă pe marea dilemă: e bine că Gigi Becali se amestecă în alcătuirea echipei la FCSB?
