O poveste cu gîrlă

Un guguștiuc rage dintr-un nuc bătrîn. Dar nu-i guguștitul lui obișnuit, ăla de “Uitați-vă la mine, toată ziua mănînc și mă cac în capul vostru”, e un apel disperat: “Bă, e cald, mor aici, faceți ceva”. Și guguștiucul are dreptate. E cald de-ți lăcrimează sprîncenele. Caldul care-i face pe bătrîni, an de an, să se bată în piept că ăsta-i ultimul an pentru ei și pentru planeta Pămînt. Dar niciodată nu e și probabil nici anul ăsta n-o să fie. Cel puțin despre asta discută cei trei bețivi îmbrăcați în treninguri, atîrnați la crîșma de sub nuc. “1995 a fost cel mai cald an.” “Nu, anu’ ăla în care a murit Neluțu a fost cel mai cald.” “Da, ’95!” “Nu era, mă, ’95, că-n ’95 eram în armată și-am fost la Neluțu. De la căldură se umflase ca un balon.” “Ai dreptate, era ’97! Amenajaseră gîrla.” “Ce-aș merge la gîrlă acuma…” “E noapte.” “Și ce?” “Poate mori dracu’ ca Neluțu.” “Și dacă mor de zăpușeală e mai bine, este?” Într-un moment de luciditate nesperată, al treilea bețiv, tăcut pînă atunci, sare în picioare cu soluția pentru tot și toate. “Ia stați, bă, așa…” “A?” “Da’ dacă vine gîrla la noi?” Zece minute mai tîrziu, bărbosul se întoarce c-o barcă pneumatică de pescuit, mai peticită decît o femeie gonflabilă într-o unitate de infanteriști. O umple cu apă din găleată și se fleoșcăie în ea cît era de lung. “Na, mă! V-am adus gîrla!” Bețivii uscați pe interior jubilează ca într-o reclamă sfătoasă la coniac Unirea. Guguștiucul a prins un fluture. Undeva se aude “Macarena”. (R.C.C.)