Toamna lui '81 ne-a găsit în plină febră a Aerului cu diamante. Planul părea perfect. Editura Litera înghițise hapul cu voioșie. Ne-am pierdut cîteva zile încercînd să facem coperta cărții, dirijați de un june mai matur și bărbos, ursuz, țepos, ciufut și tandru: Tudor Jebeleanu. Traian T. Coșovei ne făcuse cunoștință și, deși era ditamai fiul ditamai poetului național, Tudor ni s-a cuibărit în suflet, repede ca o ploaie de vară.
Tudor avea ingrata sarcină de a mulțumi patru poeți de nemulțumit. El era maestrul de ceremonii grafice. Avea un aparat foto Zenit, solid ca un tanc, cu celulă fotoelectrică cu seleniu. Tudor era îndrăgostit de fundalurile părăginite, care puneau în valoare precarul personajelor. Fotografiile cu Mazilescu vor fi, pentru mine, acel Mazilescu de neuitat. Ne-am petrecut o după-amiază în Herăstrău, risipind vreo trei filme ORWO. Era nemulțumit. Nu eram noi de frunze și liane. Nu! Așa că, a doua zi, a pus cap compas Gara Basarab. Alte filme, alt revelator. Așa am ajuns în cimitirul de locomotive uitate, pe care l-am străbătut în lung și-n lat. Am tras de manete, am împins la boghiuri, ne-am sprijinit de cazane. Tudor exulta. Găsise imaginea. "Gata", a zis. De-acum, la bere!
Cu sentimentul datoriei împlinite, am luat-o, agale, în sus, spre Baia Grivița. Am dat peste o fundătură mizerabilă, cu ziduri căzute și cu un leagăn rupt. "Mai am cîteva cadre", a spus Tudor. "Hai să terminăm filmul!"
Ultimul cadru, cel care avea să devină celebru, s-a blocat. Pelicula se terminase la jumătate. În el, ca o prevestire, figura lui Nino Stratan avea să apară tăiată. Cum a trecut timpul!
