Începe anul şcolar. Omul care contează vorbeşte: secretara de stat de la Învăţămînt care-i va sufla ministrului Funeriu reforma exactă şi în anul ăsta şcolar.
Reporter: Frumuşică?
Oana Badea: De cîte ori mi se iau interviuri, am o rugăminte pentru cameraman: să mă scoată deşteaptă, nu frumoasă. Cînd eşti văzută în public, imediat eşti judecată doar fizic. Suspectaţi femeile de inteligenţă! Suspectaţi femeile de o frumuseţe interioară!
Rep.: Trandafiri?
O.B.: Nu, îmi plac florile sălbatice. Cînd am născut fiul, soţul mi-a adus un braţ de flori sălbatice. Floare de curpen.
Rep.: Şpagă? Un pacheţel de cafea. O orhidee. Un lănţug. Mărunţişuri, deh!
O.B.: Facem distincţie între şpagă şi bucuria unui cadou. Problema e cînd ceri, cînd condiţionezi. Eu nu am primit ca profesor şi nu am dat cadouri pentru copilul meu.
Rep.: Învăţămîntul nostru e mizerie, frică, boală.
O.B.: Cea mai mare parte a vieţii mele s-a desfăşurat la catedră. Eu am aplicat toate reformele ce-au fost. Marga, Andronescu… Nu am tăcut niciodată şi am devenit incomodă. M-am exprimat întotdeauna public. De aceea nu înţeleg frica.
Rep.: Nu vă e frică?
O.B.: Faţă de bunul Dumnezeu, doar.
Rep.: Salariul de profesor e o mizerie. O cauză a fricii.
O.B.: E o sursă de existenţă. Cînd n-am avut destui bani, am muncit pămîntul. Vă uitaţi la mine şi nu vă vine să credeţi. Eu tot acolo mă întorc.
Rep.: Nu cred. Veţi găsi o consultanţă.
O.B.: Şi dacă nu?
Rep.: O fraieră.
O.B.: Cît de rău aţi fost stricat. De ai o flacără interioară, poate nu poţi fi fericit, dar bucurii îţi aduce.
Rep.: Aţi copiat vreodată în viaţa asta?
O.B.: Nu.
Rep.: V-au rămas în cap toate prostiile din programă?
O.B.: E, nu, nu. Dar e bine să citeşti. Nu ştii cînd îţi prinde bine. Uite, eu am rămas dintr-o lectură cu un cuvînt, „a se sulemeni“. Mi-a rămas mie. Nu ştii cînd îţi foloseşte Despre ură a lui Liiceanu. Vicontele de Bragelonne a lui Dumas. Nu ştii.
Dar cel mai mult lectura şlefuieşte sufletul şi mintea. Poţi să nu reţii Teorema lui Pitagora, dar ai trecut „puntea măgarului“ cu ea. Sigur, poate n-ai mai folosit-o, dar cumva ţi-a pus mintea la încercare.
Rep.: Funeriu?
O.B.: Sîntem apropiaţi ca vîrstă, sîntem o echipă. Eram echipă. Ideea de echipă doream s-o inducem.
Rep.: Eraţi mai bărbată. Să zică cum trebuie, nu s-o lălăie!
O.B.: Ha-ha-ha-ha-ha-ha, ca echipă fiecare îl susţine pe celălalt în toate momentele.
Rep.: E mai prostovan?
O.B.: Cam ciudată întrebarea. Are toate calităţile pentru a face o bună figură ca ministru al Învăţămîntului. E o mare şansă să fii ministru într-un moment de criză.
Rep.: Îmi puteţi da un motiv ca un elev să vină la şcoală?
O.B.: Ceva se întîmplă. Eu cred că un motiv sînt constrîngerile. Ce e şcoala? O lungă listă de constrîngeri. N-ai voie aia, aia, aia. Cînd eram învăţătoare, în prima zi de şcoală le puneam copiilor gumă de mestecat şi vorbeam. La limba română învăţăm să vorbim corect. Mestecăm gumă? Nuuuuu. La educaţie fizică alergăm, avem voie? Nuuuuu. Lista orelor de mestecat gumă cu ei o făceam.
