După ce l-a ajutat pe Orbán de l-a julit, Donald Trump a pus ochii pe Papă. Leon al XIV-lea, conaționalul lui care muncește ca lider spiritual a peste un miliard de oameni, are de curînd un punct roșu pe frunte. În logica ultimilor ani, era doar o chestiune de timp pînă să se întîmple asta. Lista celor pe care vrea să îi aducă cu forța pe calea cea dreaptă e lungă: adversari politici, jurnaliști, state întregi, organizații internaționale. Acum, în mod firesc aproape, a venit rîndul lui Dumnezeu, prin reprezentantului Său pe pămînt.
L-a făcut pe Leon al XIV-lea „slab“, „dezastruos“ și l-a îndemnat „să-și vină în fire“. Dincolo de caricatura verbală, povestea e mai serioasă. E un conflict dintre un lider politic care operează cu amenințarea și un lider religios care insistă, cum e normal, pe pace. Donald Trump, în lupta lui neobosită pentru instaurarea liniștii pe toată harta lumii, a reacționat exact cum știe mai bine: atacînd. Papa nu făcuse altceva decît să ceară oprirea violenței și să critice retorica de război, avertizînd că amenințările împotriva unor popoare întregi sînt inacceptabile. I-a fost de ajuns ca să devină „dușman“. Și de aici începe filmul absurd.
Ce urmează? Dacă ne luăm după tiparul deja cunoscut, scenariile nu mai par chiar science-fiction. Vor fi anunțate sancțiuni economice împotriva Vaticanului? Va fi trimis J.D. Vence la Roma, să-l tragă la separeu pe Papă, să-l ia de guler și să-l scuture puțin creștinește? Sau poate vom vedea o „operațiune specială“ de eliberare a credincioșilor de sub influența papală? Sau, de ce nu, o listă de tarife vamale pentru indulgențe? Îl vedeți pe Leon adus în SUA îmbrăcat în trening, cu avionul militar, legat la ochi, cu mîinile la spate? De ce nu? Exagerări? Să sperăm, deși realitatea recentă a devenit atît de elastică încît ironia abia mai ține pasul.
Iată că nimeni nu mai e în afara razei. Azi e Papa. Ieri era un aliat. Mîine poate fi oricine. În numele libertății lui Donald, totul devine negociabil, atacabil și demolabil. E lumea în care orice apel la echilibru e văzut ca o slăbiciune și o declarație de nesupunere. Undeva, în Himalaya, Dalai Lama probabil urmărește scena cu acea liniște care pare detașare, dar e, de fapt, teamă. Tremură în rugăciune, la gîndul că și el poate fi scos în față, la careu.
Liderii religioși, buni sau răi, au fost mereu deasupra, au beneficiat de un statut special și chiar de clemență, în cazul în care au luat-o razna. Khamenei s-a dus, demonstrînd cu propria-i viață că nu mai există deasupra. Totul e tras în jos, în ring. Iar Papa, cu apelurile lui la pace, dialog și morală, pare exact genul de adversar care n-are nici o șansă în acest tip de meci. Pentru că vorbește o limbă foarte ciudată pentru noua diplomație mondială. De fapt, pare chiar nebun și periculos, dacă stai să te gîndești că ține slujbe în latină.
990 de vizualizări
1 comentariu