Prea mare să moară, prea mic să trăiască

Prea mare ca să mori poate că nu ar avea un sens atât de bolnav dacă reversul nu ar fi atât de real: prea mic ca să nu o mierlești.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și reprezentanți ai ministerelor Sănătății din Europa Centrală și de Est s-au întâlnit la București. Scopul? Acela de a crea un bolnav mai mare, un bolnav care să aibă atâția bani încât să negocieze cu mai multă forță cu firmele de medicamente. Altfel spus: “Ceea ce încercăm prin această iniţiativă este în mod clar să avem o poziţie de negociere mai fermă pentru produsele farmaceutice. (…) Nu vorbim numai de state membre ale Uniunii Europene. Suntem ţări cu profiluri economice asemănătoare, ţări care au aproximativ aceeaşi problemă. Mă refer la preţul prohibitiv al unora dintre medicamentele noi şi la dispariţia de pe piaţă a unor medicamente”, spune ministrul nostru.

Sănătatea oamenilor, la fel ca orice altceva, ca tigăile sau ca baloanele umflate la petreceri, înseamnă cifre pe o piață, “bunuri” pe care le tranzacționezi. Firmele de medicamente sunt însă atât de mari încât unei țări cum e România îi pot trânti ușa în nas. Și nu, nu e vorba doar de România. Care este singura logică după care se ghidează firmele de pe o piață? O știm: profitul. Profitul conform legilor? Da, profitul conform legilor. Dar și altfel, dincolo de lege, dacă instituțiile care trebuie să urmărească aplicarea legii sunt atât de slabe încât pot fi “lobbyzate” sau, direct, mituite. O analiză a Consiliului Concurenței pe piața de medicamente din mai, anul ăsta, zice așa: “Se prescriu surprinzător de mult medicamentele mai scumpe, aşa-numite medicamente inovative, şi nu variantele lor mai ieftine, care sunt medicamentele generice. În general, eforturile suplimentare le suportă pacientul, deci cine pierde din acest lucru este mai degrabă pacientul. Pentru că medicii prescriu, iar pacienţii îi ascultă pe medici, ceea ce este firesc. Iar medicii prescriu influenţaţi în parte şi de sumele mari pe care le au la dispoziţie firmele farmaceutice pentru promovarea medicamentelor”.

Credeți că se întâmplă vreo ilegalitate? Nu neapărat. Aceeași analiză continuă: “Sunt bugete substanţiale de marketing pentru promovarea medicamentelor. Formele sunt diverse, forme legale, cel puţin. Sunt cele care vizează activităţi ştiinţifice, participarea la congrese, prezentarea de studii şi aşa mai departe”.

Lucrurile se prezintă la fel și mai sus, și la fel de legal, indecent de legal. José Manuel Barroso va ocupa postul de președinte neexecutiv la Goldman Sachs. Goldman Sachs face parte din grupul de bănci de investiții care au dus la criza economică prin crearea de produse financiare care se sustrăgeau reglementărilor, dar mai ales prin minciună și mituirea agențiilor de rating. Goldman Sachs, în 2009, cu banii dați de stat, are un profit de 13 miliarde de dolari fără să producă nimic în economie. A “investit”. Este din nou un “jucător” curat pe piața liberă.

Pe scurt: ideea nu este să te descurci în interiorul unor reguli bolnave, în care unii sunt lăsați să ajungă atât de mari încât devin niște tumori neoperabile, ci să schimbi aceste reguli care creează monștri. E absurd să te așezi cu monștri la negocieri, considerându-i produsele benigne ale unei economii mondiale organizate după reguli care au în centrul lor omul.