Totul a început la învestirea lui Marinescu ca prefect. Prefectul Munteanu, încă în funcție înainte a fi investit Marinescu, a scos din sala de ceremonii drapelul secuiesc. De aici un lung război de oameni mici și populiști: secretarul de stat ungar, ambasadorul ungar, Ponta, Băsescu.
Reporter: De ce?
Dumitru Marinescu: Nu înțeleg întrebarea.
Rep.: Ați stîrnit un tărăboi de-o săptămînă.
D.M.: Nu eu. Eu nu am nici o vină. Nu mă amestecați.
Rep.: Era să fie război cu ungurii.
D.M.: Dom’le, nu eu, vă rog din suflet, nu mă amestecați în acest incident. Eu nu am spus nimic, nu am făcut nimic.
Rep.: A fost sub ochii dumneavoastră.
D.M.: A fost, dar ce să fac eu? Că eu nu eram atent.
Rep.: Adică unde erați?
D.M.: Eram în prefectură.
Rep.: La ce etaj?
D.M.: Cum la ce etaj, chiar în cabinetul prefectului.
Rep.: Deci sub ochii dumneavoastră s-a întîmplat.
D.M.: Sub ochii mei, dar eu nu eram prefect. Domnule, vă rog eu frumos să nu mai vorbim. La ce folosește?
Rep.: Să reconstituim.
D.M.: Nu vreau nici o reconstituire.
Rep.: Păi, o reconstituire a unui gest ce putea să vă coste chiar scaunul.
D.M.: Dar nu era adevărat, că eu nu eram prefect.
Rep.: Nu erați, puteați să nu mai fiți, v-ați gîndit?
D.M.: Vă rog eu frumos… cui mai folosește?
Rep.: Facem o reconstituire a fricii dumneavoastră.
D.M.: Eu sînt un om cu emoții.
Rep.: Frica nu este emoție?
D.M.: Nu este. Deci eu am stat și mă pregăteam de ceremonie, aveam emoții, nimic mai mult. Cum să nu ai emoții? Cine nu are nu este om. Eu nu eram atent la ce făcea domnul Munteanu, eu nu am conspirat împotriva nimănui. Eu așteptam să se înceapă ceremonia.
Rep.: Stăteați pe scaun, o pălincă era?
D.M.: Nu, domnule, cum să bem pălincă? Stăteam pe scaun, recunosc. Eram emoționat. Apoi am fost în sala de ceremonial. De emoții nu am înțeles ce s-a întîmplat. Pe cuvînt! Eram emoționat, de ce ziceți că mi-era frică? Emoțiile nu sînt frică. Este o funcție foarte mare și importantă, nu mă pot juca, mă apasă tot guvernul pe mine. Este Prefectura, este ca și cum aș fi prim-ministrul unei zone. Nu te joci cu deciziile.
Rep.: Așa, deci, ați tăcut.
D.M.: Păi, ce să fac eu, domnul meu? Cum să nu tac? Am vorbit cînd a fost cazul. S-a întîmplat ce s-a întîmplat, dar nu am spus eu nimic.
Rep.: Ca om nu aveți reacții?
D.M.: Ca om tăceam, că aveam emoții.
Rep.: Țuțea zicea că „dacă dăm drumul la toți caii din Ardeal, fără călăreți, în două ceasuri se pișă în Budapesta”. Ce părere aveți?
D.M.: Eu cred că asemenea provocări nu au nevoie de comentariu. Este de-ajuns, nu credeți? Eu sînt un om pașnic, un om care este din zonă, care vrea binele armonios al județului lui. De ce trebuie să nu aveți încredere? A fost, s-a întîmplat, haideți să fim optimiști.
Publicat în Cațavencii, nr. 6(84), 2013
