Într-o anumită lume, singurul care știe că, fără a împinge democrația spre rupere, nu are șanse să obțină o achitare la apel este Liviu Dragnea. Pentru el, lupta se dă pe viață și pe viață: viață în libertate sau viață în închisoare.
Alături i-au stat, pînă de curînd, mai mulți oameni care simțeau securea executării deasupra capului. În primă instanță, însă, aceștia au avut o soartă mai bună decît Dragnea: achitarea. Însuflețiți de prima sentință, aceștia au crezut că lupta cu “statul paralel” e pe drumul cel bun. Cu semivictorii în buzunar, stăteau încă lîngă Dragnea și combăteau puternic, prin dezvăluiri înțepate și luări de poziție ferme.
De vreo cîteva săptămîni, însă, cel puțin doi dintre aliații de nădejde au schimbat macazul. Unul a renunțat la serialul lui cu “Noi suntem statul” și a început să dea semne din ce în ce mai clare că, de fapt, doar a glumit și că nu trebuie luat în serios. El este un om responsabil, care nu se joacă excesiv cu vorbele. Ce-a fost a fost, Jos Dragnea și nomenclatura lui! Al doilea, lovit puternic și de ideea lui Dragnea de a modifica Legea Off-shore față de forma pe care el, cu promisiuni ferme făcute concesionarilor, o lăsase să treacă, se dă din ce în ce mai des lovit și e din ce în ce mai des absent la deciziile ferme ale unei coaliții încă funcționale, la nivel declarativ. Pe cei doi îi readuce împreună, peste ani, speranța achitării definitive și în apel. Și, uite-așa, după ce ambii i-au privit în ochi pe strângătorii de ouă-n ușă, se reface cuplul de mare succes Andronic-Tăriceanu, un cuplu mai degrabă obișnuit să piardă.
