Ceea ce a început ca un show a continuat ca un show. Jocurile Olimpice de la Paris sunt și Insula iubirii, și puțină telenovelă și circ, iar, pentru noi, și David Popovici, băiatul acesta care dă teme statului român așa cum noi, restul, pare că nu prea mai putem, din lehamite, comoditate ori indiferență.
E ceva bun care se întâmplă și e dincolo de sport: tematizările politice, ideologice care au loc. Cazul pugilistei Imane Khelif e un astfel de exemplu, ceremonia de deschidere a fost și ea un astfel de exemplu.
Cazul Imane Khelif a arătat și tot haosul pe care Internetul îl poate aduce informației. Efectiv, zile la rând te puteai pierde cu totul în oceanul de „informații“ despre sportiva din Algeria. A fost bărbat, a fost femeie, a fost femeie cu cromozimi masculini, a fost monstru, a fost o fată care voia doar să boxeze, a fost o complicitate, o înșelătorie etc.
Paradoxal, cu cât devenim mai „politici“, cu atât „informația“ e mai entropică. Pur și simplu, poți culege de pe Internet exact „informațiile“ care îți justifică părerile, dar și un întreg mecanism conspiraționist prin care fact-checking-ul poate fi dăunător la om, ori e tot o scorneală progresistă, ori, pur și simplu, e un proces infinit.
