Spune-mi ce caiete de sarcini faci, ca să-ți spun dacă ești hoț sau prost!

Fraților, vă propun să ne oprim un pic, să aprindem lumina și să vedem cum stăm, să ne organizăm nițel, că e a nu știu câta oară când noi, cetățenii, luăm muie.

Dacă nu schimbăm ceva, nu vom trăi decât pentru a furniza marfă proaspătă procurorilor, care an de an vor rupe bilanțul și ne vor arăta cât de bine își fac ei treaba și cât de frumos arată statul de drept. Frumoasă a fost zilele trecute și agitația jurnaliștilor care apără instituțiile statului înaintea cetățenilor (da, sunt mulți și sunt foarte guralivi), și care se dădeau de ceasul morții că aoleu, va fi vai de noi, ne vor ucide corupții pe stradă pentru că nu se lasă termenul ”defectuos” în dreptul abuzului în serviciu. Și s-a tot dat, pe toate canalele, o statistică privitoare la dosarele cu abuz în serviciu, din 2006 încoace. Și de la nici 15 dosare acum zece ani, s-a trecut la peste 350 de dosare anul trecut. Ei bine, văzând asta, ca jurnalist, nu întrebi Justiția ce-a păzit din 2006 până în 2012? La naiba, nu-i bați măcar obrazul că-n peste douăzeci din ultimii 26 de ani a fost mână în mână cu politicienii, la furat? Sau funcționarii au început să facă abuz în serviciu serios doar de doi-trei ani?

Până acum puțin timp, statul român care i-a ocrotit pe hoți

funcționa simplu și eficient. Partidele spuneau: bă, statul suntem noi, da? Pe cine pune dracul să creadă altceva are de-a face cu noi. Și când zic cu noi, zic fosta Securitate, zic servicii, zic dosare fabricate și zic, mai ales, strangulare financiară. Pentru tine, care ni te opui, dar și pentru neamurile și prietenii tăi și firmele lor. Că noi, politicienii, facem în țara asta tot ce vrea mușchiul nostru. Nimic nu se fură dacă nu se cotizează la noi, la partid. Iar instituțiile statului, ale căror conduceri erau fixate în sediul partidului, spuneau, în frunte cu serviciile, cu Justiția, cu toată lumea: am înțeles, să trăiți! Și asta era tot.

Voiai o afacere? Trebuia să ai pe cineva la partid, cu care să negociezi șpaga. Care se dădea atât la partid, pentru propășirea lui, cât și pă persoană fizică, la funcționarii care facilitau vărsarea banului public în buzunarul ”afaceristului”. La fel, dacă voiai să avansezi în carieră. Ce știi să faci? Nu, tati, nu te întreba nimeni asta. Cât de dispus ești să ai grijă de partid și de oamenii partidului, abuzând de funcția pe care tot noi ți-o dăm acum, după ce dăm un telefon de zece secunde? Asta era tot. Noi te numim, tu faci ce-ți spunem noi, îți tragi și tu banul tău și toată lumea e fericită.

Ăsta era sistemul și a mers ca uns. Până acum vreo trei ani, când cineva a zis: ia, românii, gata, ajunge! Nu, nu am spus asta noi, cetățenii. Noi nu ne ridicăm încă la nivelul care să ne permită să fim convingători când cerem asta. Au zis-o niște băieți. Au venit să pună aici un scut și i-au spus coanei Justiția că ar fi bine să își facă treaba. Iar asta mică a întors armele.

E, de-atunci, sistemul de ciordeală din România dă destule rateuri,

dar e foarte departe de a înceta să funcționeze. Pentru că sistemul nu se schimbă așa, arestându-i pe cei pe care-i prinzi la furat. În funcții sunt tot oamenii numiți de partide, iar adjuncții lor sunt tot oamenii partidului, iar subordonații adjuncților sunt și ei de la partid. Iar funcționarii ăștia sunt în mare parte de două feluri, în primăriile cu bani mulți: fie sunt foarte proști, fie sunt foarte hoți. Și pe mâna acestor oameni pică totul, într-o primărie. Oamenii ăștia fac caietele de sarcini, pregătesc licitațiile, le organizează, desemnează câștigătorii și tot ei sunt cei care urmăresc lucrările, făcând recepțiile. Or, chiar dacă ar face o sută de arestări pe zi, pe abuz în serviciu demonstrat clar, procurorii nu vor reuși să schimbe sistemul. Or, pe noi, ca cetățeni vărsători de taxe imense în bugetele locale, ne interesează să ne distrăm la televizor când se fac arestări sau să avem un sistem cu legi și reguli clare, care să limiteze, ba chiar să împiedice, într-o zi, furtul din banul public?

Exemple? Câte vreți. De pildă, în perioada 2011-2014, Curtea de Conturi a descoperit (bravo, inteligento!) că cele șase primării de sector din București au cheltuit aiurea peste 600 de milioane de euro, pe flori și mobilier urban. 2011-2014? Cum adică? De ce nu doar pe 2011, cu niște dosare penale în 2012? De ce aceiași oameni din aceleași primării fură și-n 2012, și-n 2013, și 2014, fără să fie deranjați? Scopul este să îi prindem pe unii după ce fură mult sau să îi prindem după ce fură primul leu sau chiar să reușim să prevenim furtul, punând la treabă instituțiile de control ale statului?

Alt exemplu. S-a modificat legea, astfel încât să nu se mai poată face atâtea contestații, că stă țara pe loc, nu se fac lucrări. Efectul pervers? Se fură în draci, pentru că puține firme își mai permit să conteste caietele de sarcini cu dedicație. Și-am ajuns de unde am plecat înainte ca Justiția să înceapă să-și facă treaba. Atâta vreme cât nu schimbăm regulile astfel încât licitațiile să fie corecte, n-am făcut nimic.

Iar jurnaliștii instituțiilor statului

le explică românilor, din 5 iunie încoace, cât sunt de proști pentru că nu au votat ce trebuie, la alegerile locale. Băieți și fete, nu cumva oamenii ar fi votat altfel dacă instituțiile alea pe care le apărați voi, ale unui stat mafiot, n-ar fi ocrotit timp de peste douăzeci de ani toate furăciunile din România?