Mai e puțin și se fac opt ani de la Colectiv. România nu a construit nici un centru pentru tratarea marilor arși, la opt ani de la Colectiv, din care patru ani cu Ministerul Sănătății condus de PSD. România are doar șase paturi pentru mari arși, la opt ani de la tragedie, la opt ani după ce Iohannis zicea că nu se mai poate așa, că facem altfel. În fiecare an ar fi undeva între 1.400 și 1.500 de pacienți cu arsuri de severitate medie și mare.
În acest timp, bolnavii de cancer protestează că nu au acces la tratament pentru că Planul Național de Combatere a Cancerului (PNCC) e neaplicabil: „Radioterapia nu a mai fost decontată din iunie și s-ar putea ca spitalele să ne refuze la radioterapie deoarece serviciile nu au fost achitate. S-ar putea, cu banii care au venit la Casă, să fi fost achitate parte din ele, dar nu integral. Nu avem încă medicamente deoarece furnizorii refuză să aducă la farmacii pentru că datoriile sunt încă mari, Casa nu are de unde da mai mulți bani, pentru că, cum îi primește, îi și împarte în mod echitabil. Totul este la Ministerul Sănătății, acolo e mingea, minister care ne-a pasat la Finanțe“, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Dar, ce să vezi, în acest timp Guvernul aprobă două strategii naționale, una de sănătate publică și cea de luptă împotriva infecțiilor nosocomiale.
Cumva, planul ăsta pare să fie: adoptăm tot ce trebuie, doar că nu dăm nici un ban niciodată.
1.254 de vizualizări






