Dacă Napoleon a fost învins în stepa rusească de un general cu epoleți de gheață, iacătă, micuțul Titulescu, semețindu-și tîrtița oficială de pămpălău crescut anapoda de parcă și-ar purta bucile într-un rucsac, fu făcut knock-out, în două zile, de un viscolaș cu grad de subofițer.
Ia să fi avut noi parte de o iarnă ca pe vremea lu’ mama mare, cu crivățul cîntînd la violoncel o stagiune întreagă, cu troianul pînă la streașina casei de ne dădeam cu sania de pe turla bisericii pînă în rîpele cimitirului, cu tanchiștii făcînd pîrtie ca să ajungă mașina cu pîine caldă în mahalaua noastră de lumpen-proletari. Eram săraci lipiți, dar sărăcia nu ni se părea pe-atunci umilitoare, căci slănina atîrna în pod, molanul aburea în beci și în loc de televizor ne uitam cum cad ciorile cu aripi de sticlă de pe sîrmele stîlpilor de telegraf. Iar dacă s-ar fi auzit la difuzor că au băgat comuniștii codul roșu, bunicu-meu, cu înalta sa conștiință civică, ne-ar fi luat pe genunchi și ne-ar fi recitat o poezie cu subînțelesuri adînci:
Codu’ roșu, codu’ roșu
ce-are baba n-are moșu’.
Ce-are moșu’ în izmene?
Un cotoi cu două gheme.
Ce-are baba în chiloți?
O pisică cu mustăți…
Acum, o echipă de papagali conduce parcă o țară de pui de Gostat opăriți, căci în afara gherilelor urbane ale bicicliștilor și a unor băbuțe indignate de bășinile șistului, predispuse să facă skanderbeg cu mascații lui Ponta, părem cu toții arestați la domiciliu, cu ghiuleaua televizorului atîrnată de picior.
Noroc că atacantul central Marica, îmboldit probabil de boxerul din fruntea opoziției ucrainene, dădu zilele astea o aspră lecție societății civile românești, preluînd din mîna moale a filozofului Liiceanu feștila stinsă a indignării publice.
Foarte bun editorialul.Felicitari maestrului
sa traiesti maestre!
Dixit ! Jos palaria !