Silviu Sergiu cu Organon-ul în gură
Oricît de scîrbit ai fi de cineva, oricît ai fi obosit să-ți fie jenă de vecinătatea sa, din cînd în cînd, într-un puseu nostalgic parcă, tot simți nevoia să-i amintești cine e. Așa mi se întîmplă mie cu Silviu Sergiu. Din cînd în cînd, pac, cîte un capac după ceafă – jumătate for fun, jumătate pentru că cere. N-are senviș, că i-aș lua și senvișul. Și l-aș mînca în fața lui după ce l-aș agăța pe disciplinatul elev de la […]