Pare de necrezut cîte execuții literare, cîte puneri la index și cîte țintuiri la stîlpul infamiei s-au întîmplat în anii cincizeci la noi în necruțătoarele lupte duse pentru „purificarea” literaturii pentru copii și tineret. Bănuind probabil că cititorii născuți după Revoluție vor crede că exagerează și că cei mai în vîrstă, care au uitat pe cale naturală sau se fac că uită cele petrecute atunci, îl vor acuza de manipulare, Cristian Iscrulescu și-a blindat istoria cu citate din cărțile și articolele din presa vremii*, care mustesc de un umor involuntar negru.
Chiar din primele pagini ale Salutului voios te trezești într-un absurdistan al răfuielilor cu clasicii literaturii universale pentru copii și tineret acuzați postum de complicitate cu burghezia și cu capitalismul, drept urmare interziși, dar și al acuzațiilor aduse autorilor în viață ca Nae Batzaria sau Ionel Teodoreanu că ar fi fost uneltele capitalismului criminal și ale vechiului regim odios. Sînt interzise pînă și basmele populare fiindcă le lipsește combativitatea de partid și eroizează fiii și fiicele de împărați. Bibliotecile publice și cele școlare sînt epurate de cărțile cu basme ale Fraților Grimm, tratament de care nu scapă nici traducerile din Andersen, W. Hauff sau Dickens. Romanele lui Dumas tatăl sînt luate în colimator și etichetate drept nerecomandabile tineretului din cauza mesajului lor burghez. Bătrînul Nae Batzaria, cel îndrăgit de copii pentru poveștile lui, s-a trezit mai întîi pus la index. Ulterior Moș Nae va fi arestat și va sfîrși în pușcărie din cauza textelor antibolșevice scrise în timpul Războiului 2 Mondial. Ionel Teodoreanu vinovat pentru succesul lui la tinerii cititori n-a ajuns în pușcărie, deși a scris elogios despre ofițerii români care au luptat împotriva Uniunii Sovietice. Autorul Medelenilor a fost doar interzis și serios înnegrit de critica literară de partid. Cezar Petrescu, deși trecuse de partea noului regim, n-a scăpat nici el de atacurile inchizitoriale ale criticilor „vigilenți” care-l denunțau pentru „tarele burgheze” ale viziunii sale, încît romancierul și-a făcut „autocritica”, ca să nu i se aplice vreuna dintre pedepsele ritualice ale noii religii totalitare venite de la răsărit.
Autori azi uitați, nulități ambițioase jucau cu toată convingerea rolul de acuzatori publici, unii din postura de critici literari, alții ca autori devotați partidului unic. E aproape imposibil de deosebit credința smintită în partid și în tătucul popoarelor, Stalin, de ticăloșia oportunistă a celor ce-și acuzau confrații de abateri de la linia oficială și cereau eliminarea lor din circuit.
Cu toate epurările, bibliotecile publice și cele din școli n-au rămas goale, au fost umplute cu cărțile autorilor sovietici apăruți la Editura Cartea Rusă. Aceștia erau modelele de urmat. Însă în timp ce în URSS nebunia furioasă împotriva clasicilor ruși trecuse, la noi – constată Iscrulescu – diriguitorii literaturii pentru copii și țuțării lor erau chiar mai răi decît inchizitorii stalinismului literar. O explicație a acestui exces de ritoșenie, pe care autorul Salutului voios îl pune pe seama valurilor mai mari la margine decît la centru, e că zelatorii stalinismului erau convinși că noul regim politic din România n-ar fi rezistat fără susținerea Moscovei. Așa că atunci cînd A. Toma, un nimeni literar proclamat de partid drept geniul fără egal al literaturii române e lăsat din brațe de partidul condus de Ghiță Dej după indicațiile primite de la Kremlin, poetul academician e desființat chiar la Academia R.P.R. după ce dă citire unei poezii pentru copii. Totuși oricît de idioată era poezia lui A. Toma, nici unul dintre academicieni n-ar fi avut curaj să-l atace pe autor dacă n-ar fi știut că putea face asta fără consecințe nasoale, fiindcă așa erau indicațiile.
În 1953 cînd moare Stalin, revistele pentru copii din România sînt doldora de poezii și proză jeluitoare scrise de autori cunoscuți, dar și de pionieri îndurerați. Și dacă în URSS trei ani mai tîrziu Stalin avea să fie dat jos de pe piedestal, la noi dictatura după rețeta stalinistă a supraviețuit pînă la moartea lui Dej și avea să-și revină sub Ceaușescu, cînd în revistele și cărțile pentru copii – șoimi ai patriei și pionieri – și în publicațiile pentru tineret era cîntat „mărețul conducător”. Despre asta însă probabil în cel de-al doilea volum al acestei memorabile istorii, volum care „stă să apară” spune Cristian Iscrulescu.
Cristian Iscrulescu, Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă, 1948-1953, Editura Vremea, 2026
1.100 de vizualizări
