Potrivit unor statistici oficiale, chiar în timp ce citiți acest articol sînteți părinți, urmează să fiți părinți cîndva sau sînteți Klaus Iohannis. Dacă vă încadrați în primele două cazuri, atunci cu siguranță știți despre ritualul plimbatului copiilor în parc, un ritual pe care l-am moștenit de la strămoșii noștri daci și care, inevitabil, duce la întîlniri cu alți părinți.
Părinții super-cool – Părinții super-cool de-abia așteaptă să iasă în parc cu copilul, nu neapărat ca să-și aducă copilul în parc, ci ca să umble îmbrăcați în trening în public și să fie observați. Se știe, de cînd lumea și pămîntul, că parcul e un mediu super-stresant, așa că trebuie să te îmbraci cît mai comod cu putință, mai ales după ce toată săptămîna ai condus taxiul îmbrăcat la costum. Și dacă tot ai ajuns în parc cu copilul, dă-l dracu’, să facă ce vrea, că d-aia e copil. Îți aprinzi o țigară, poate deschizi și-o bericioaică să te mai destresezi puțin, și te concentrezi pe ce contează cu adevărat. “Vecine, am pus un bilet așa: Sampdoria-Juve X2, Palermo-Frosinone 1… Ce zici, mă? Ți-ai spart capu’ pe tobogan? Și de ce vii la mine? Du-te la mă-ta, că ea te-a făcut.”
Părinții demnitari – Părinții demnitari se tem să intre în contact cu copilul lor. Doar de-aia s-au inventat bone, bunici, secretare. Copiii sînt periculoși, curg substanțe din ei, se murdăresc, trebuie să fii nebun să te apropii de ei. Dacă trebuie musai și musai, or să iasă în parc cu copilul, dar vor sta la o distanță sigură de el, de obicei la zece pași în spatele persoanei care împinge căruciorul sau îl ține de mînă. E suficient de aproape ca să poți vorbi la telefon despre contractul ăla mare cu francezii și despre ședința de joi fără să fii deranjat, și suficient de departe ca să nu te arate lumea cu degetul: “Uite-l și pe ratatul ăla, a ieșit cu copilul în parc. Ce terminat!”.
Părinții nihiliști – Îi recunoști ușor pentru că au singurul copil din parc care în luna iulie poartă geacă și căciulă, iar bietul puști arată mai traumatizat decît un suspect de terorism la Guantanamo. “Euclid”, pentru că așa îl cheamă de obicei (sau “Beatrice”, sau “Sigmund”, sau “Iozefina”) nu are voie să meargă prin baltă, nu are voie să se uite la frunze, nu are voie să alerge, nu are voie să facă nimic, și știi asta pentru că în permanență o voce urlă de undeva din spate: “Euclid, nu te juca în nisip, e murdar!”, “Euclid, nu te mai uita la veverița aia, e murdară!”, “Euclid, nu băga aia în gură, e caca!”. Ajuns la venerabila vîrstă de 6 ani, Euclid ar putea oricînd să intre în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe interdicții impuse unei ființe umane, dar n-o să intre, pentru că și Cartea Recordurilor e murdară.
78 de vizualizări
Pe cand despre parintii care nu ies cu copiii in parc pentru ca … n-au parc?