Conducerea ICR a plecat in corpore şi nici celelalte ascunzişuri culturale nu se simt prea bine. Ca un făcut sau exact ca în lunga şi sănătoasa tradiţie românească, Guvernul s-a hotărît să economisească de la cei mai săraci. Să dea afară femeile de serviciu şi portarii, avînd în vedere că, în total, cultura consumă cam 0,1% din PIB, exact cît personalul auxiliar. E o economie importantă, de la care va veni mult visata relansare economică a ţării. Dar să socotim paralele.
În 2010, PDL a scăzut fondurile ICR de la 56 la 46 de milioane. În 2011, de la 44 la 41. În sfîrşit, duşmanul de clasă, USL, a făcut pasul major, de la 43 la 28,5. Iată că, încet-încet, ICR devine o instituţie inutilă, dar nu îndeajuns de inutilă ca să nu poată fi o călduţă sinecură. Însă, cum am spus, nimeni nu se înfige în şa. Alături de ICR stă CNC. Băieţii cu noul cinema românesc. Aici e linişte, a tăiat PDL-ul tot ce se putea tăia, încă din 2010. Dar rămînem cu o frumoasă amintire, din care vom putea trăi vreo douăzeci de ani. Am mai putea pune TVR Cultural, încă o economie de 1,6% dintr-o datorie cît Groapa Marianelor. Vedeţi cum se strînge la buget? Şi, pentru că trebuia(u) să poarte un nume, toate astea s-au reunit cu AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional), brusc în pană de bani pentru că un ministru de Finanţe bengos s-a gîndit să le sufle de la nas cei 2% pe care-i băga în puşculiţă Loteria Română.
Dacă mă gîndesc la frumosul an 2010, cînd a început moda tăierilor, amputărilor şi sacrificiilor fără urmări, nu-mi rămîne decît să admir firul roşu care uneşte cele două guvernări. Firul roşu care intră pe nas şi iese prin cur.
