A fost odată ca niciodată un ciobănaș cu chelie și cu studii aprofundate de drept. Păstorea ba turme universitare, ba ogrăzi judecătorești, ba curți constituționale. Tudorel avea o dibăcie anume să se facă ascultat și de lupi, și de oi, și de țărani. Îi stătea bine cu blana de lup și cu năravul de oaie, dar nici invers nu-i stătea rău. Cunoștea în amănunt credulitatea țăranului, știa să-i încurajeze fudulia și să-i promită cîte-n lună și-n stele.
Într-o bună zi, Tudorel a fost pus de țăranii cei mai înstăriți din sat să le păzească ce aveau ei mai scump: averea și libertatea. Iar Tudorel le-a zis să stea liniștiți, că el le veghează la căpătîi și le dă de veste cînd o veni lupul să-i aresteze. Atunci să sară toți, care cu furci, care cu topoare, care cu legi, iar el o să-l pălească pe tîlhar între ochi cu ciomagul ordonanței de urgență, pe care i-l făcuseră cadou sătenii.
La început, lupul tot dădea tîrcoale, iar țăranii tremurau ascultîndu-i urletele. Nu puteau dormi deloc noaptea și-i spuneau lui Tudorel, cu ochii cîrpiți de somn, să scoată dracu’ ciomagul ăla inscripționat cu OUG și să pălească fiara. Dar Tudorel, ciobănașul de la Iași, uite-așa-mi doinea din fluier:
– Aveți răbdare, fîrtați țărani, că lupul nu-i destul de aproape!
Lupul, văzînd că Tudorel e așa de nepăsător, a dat tîrcoalele tot mai aproape. Ba, de la o vreme, a chemat și alte lighioane ale pădurii să-i împresoare pe țărani. Țăranii vedeau că acum apăruse o întreagă haită, că pe lîngă lupii de la procuratură îi mîrîiau acum și vulpile de la Înalta Curte, coioții de la SRI, șacalii de la SIE, ba chiar și javrele de la SPP. Înceți la minte, țăranii se strîngeau unii într-alții, ca oile, și strigau la Tudorel să pălească haita cu OUG-ul, așa cum fusese învoiala. Dar Tudorel uite-așa-mi doinea din fluier:
– Aveți răbdare, fîrtați țărani, că lupul nu-i destul de aproape!
Lupul ajunsese acum atît de aproape încît țăranii îi simțeau răsuflarea cea rea. Mai avea puțin și le smulgea cu colții libertatea și averea care li se ghemuiseră la sîn.
– Tudorele, Tudorele, pălește-i cu ordonanța, fîrtate, așa cum ne-a fost învoiala, strigau ei scuturați de spaime. Nu vezi că, dac-o ținem tot așa, pînă mîine ne vin de hac?
Dar Tudorel uite-așa-mi doinea din fluier:
– Aveți răbdare, fîrtați țărani, că lupul nu-i destul de aproape. Pînă mîine puteți sta liniștiți. Abia poimîine, așa cum ne-am înțeles, o să vă vină de hac!
