Turcul plătește

De curînd, pe Feisbuc, un veleitar cu parapon, pe numele lui de influensăr Dan Alexe, ne-a luat din nou la perpulis pe Cristian Teodorescu și pe subsemnatul. Dracu’ m-a pus, deunăzi, să scriu un articol – sper eu, cu haz – despre cum s-au topit cele 100 de milioane de lei ale Uniunii Scriitorilor? Dracu’ în persoană. Scaraoțchi mi-a scris articolul? El. Dar cine s-a luat după tot alaiul de încornorați? Acest Dan Alexe, cel cu Miros de roşcată amară şi alte povestiri. După părerea mea, orice om poate să aibă în cap cîți gărgăuni îl duc curelele, poa’ să urască pînă dă cep ușii de la baie și, de ce nu, poate să-și petreacă viața căutînd dovezi irefutabile. Dar dacă bietul omuleț trece la date și cifre, e timpul să-și ia binemeritata… cum e la modă să zici? M*ie? Păi, să i-o dăm.

Autorul denunțului afirmă că subsemnatul și Cristian Teodorescu ne-am fi înfruptat, ba nu, am fi prăduit banii USR. Nu, nici gînd. Amîndoi am fost primiți în breaslă la sfîrșitul lui februarie ’90. N-am numit și n-am semnat nici o hîrtiuță. Dar în 1990 am fost invitat în Franța, la o bursă. USR m-a ajutat (și pe mine, dar și pe alți scriitori) să ne luăm bilete de tren dus-întors. Nu știu alții cum sînt, dar eu am ridicat frumușica sumă de 1.100 de franci francezi, paritatea monedei față de dolar fiind de 6/1. Trăgînd linie, ajutorul a fost de 183 de dolari. Și basta. Doar că banii ăștia nu i-am luat moca. Publicasem două cărți, iar impozitul intrase în vistieria Uniunii. Pot, așadar, să spun că am contribuit măcar cu o sută de dolari la călătoria mea.

Am explicat, așadar, că nu aveam nici o putere să cheltuiesc banii breslei, nici să mi-i însușesc. Răspunsul meu nu l-a impresionat pe calomniator. A dat-o la-ntors. Cu aceeași necinste cunoscută, s-a regrupat pe noi aliniamente: În mod absolut previzibil, Florin Iaru, care s-a tot lăudat cu jaful de la Uniunea Scriitorilor, dă acum vina pe Mircea Dinescu pentru cheltuirea celor 100 de milioane de lei (la cursul din 1990) din pușculița comună. Așa e la Cațavencii, dai vina pe șef cînd e vorba de responsabilitate.

Na, că asta e o acuză nițel mai sofisticată. Eu (și Cristi) am da vina pe Dinescu. Așa să fie? Păi, s-o luăm cătinel. Banii aflați în gestiune s-au dus pe proiecte. Reviste literare care să publice artiști noi, publicări la Cartea Românească, manifestări, întîlniri cu scriitorii străini, renovări, tipografie. Între 1990 și 1994, valoarea leului nu s-a înjumătățit, ci a scăzut cam de vreo douăzeci de ori. Dacă în 1990 un dolar valora 100 de lei, la alegerea lui Emil Constantinescu valoarea lui urcase la 4.500. Apoi, după mineriade, vînzarea revistelor literare s-a prăbușit vertiginos. Publicul era pro-FSN, iar scriitorii, anti. Ghinion. În lipsa unei surse de venit stabile, USR era mîncată de două lighioane: inflația și boicotul Puterii. Așa că n-a fost nici jaf, nici prăduială.

P.S. Aflu, de curînd, că Dan Alexe va profesa la Europa Liberă. Vai și-amar!