În urmă cu o săptămînă, copilul răzgîiat al CNC-ului, Sergiu Nicolaescu, şi-a potrivit aparatul auditiv şi s-a pus pe treabă. Turnează un film nou-nouţ ca nasul Adelinei Pestriţu, intitulat, poate prea sugestiv, Ultimul corupt al României, după, previzibil deja, scenariul lui Adrian Lustig. Lungmetrajul lui Sergiu Nicolaescu a ciugulit 1.561.000 de lei de la stat, spre deosebire de proiectul regizorului premiat în 2008 la Cannes, Marian Crişan, care a obţinut 1.084.828 de lei finanţare CNC pentru Iguanele. Dar cine sîntem noi să contestăm o legendă?
Ce face Sergiu Nicolaescu de banii ăştia? Un sequel la Poker, filmul care a adunat 24.200 de spectatori în cinematografe în 2010 (spre deosebire de Eu cînd vreau să fluier, fluier, care a strîns 52.500 de spectatori şi 235.000 de dolari încasări) şi a dezgustat criticii. Cităm din arhive: „Cînd nu ştii să faci artă din ticăloşie, escrocherie, curvie, atunci, tu, mare regizor şi giver of all things, eşti ticălos, escroc şi curvă“, se scandaliza CTP în Gândul. Gorzo îl numea indirect pe Nicolaescu „porc bătrîn“ într-un editorial din B 24 Fun. Noi ne-am oprit la „bătrîn“.
Cu cine? Cu Jojo, Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Ion Riţiu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Plus o mare parte din echipa tehnică cu care Sergiu Nicolaescu lucrează de zeci de ani şi pe care nu se sfieşte s-o trimită în pizda mă-sii atunci cînd lucrurile nu funcţionează ca unse. L-am abordat pe vechiul nostru prieten, Vasile Muraru, cu un telefon, să aflăm ce naiba se întîmplă pe platourile de filmare. „Să-l ţină Dumnezeu tot aşa pe Sergiu Nicolaescu! Dă dovadă de o mare meticulozitate şi putere de muncă pe care ne-o inspiră şi nouă. Scenariul e foarte bun, personajele principale sînt aceleaşi, iar distribuţia este de primă mînă. Există şi o surpriză, veţi vedea.“
Nu vă agitaţi, Jojo nu se dezbracă mai mult decît a făcut-o în Poker (ar fi deja caraghios). Surpriza e că apare George Mihăiţă în distribuţie, în rolul lui Hristu Belgiu. Care, orice ar face, nu are cum să arate mai bine decît sînii Cătălinei Grama.
În cît timp? Filmările vor dura 26 de zile şi vor avea loc la Palatul Snagov, Studiourile Media Pro, Casa Presei Libere, Parcul Izvor, Udrişte şi Glina. Şi, în general, în toate locurile stupide care, în mintea unui regizor ce a ratat la mustaţă Matrix-ul românesc, pot părea inedite. Cum ar fi, de exemplu, o fîntînă arteziană.
Forcément, ce genre de gag d’horreur visuel nécessite un petit complément d’information par écrit…Ouf. Du calme. Respirons un grand coup et reprenons un instant nos esprits. Ne nous faisons cependant pas trop d’illusions, le visionnage du film, nous les fera perdre à nouveau.
Un tir atomique menace votre cerveau : «ULTIMUL CORUPT» est apparu… et cela de manière parfaitement constante, rythmée comme une symphonie du délire, de la première seconde de métrage jusqu’à la toute dernière, ne laissant, lorsque le salvateur carton « Fin » apparaît enfin à l’écran, qu’une masse organique de spectateurs hagards, pantelants, l’écume au bord des lèvres, les yeux exorbités devant tant d’absurdité à la seconde, le corps crispé par les tressaillements nerveux et poussant de petits gloussements hystériques interrompus, de temps à autre, par quelques hurlements sourds, mis K.O. par ce qui semble être un grossier mélange d’uppercuts de Mike Tyson et un shoot massif de « brown sugar ».
Vous qui entrez dans le cinéma, abandonnez toute espérance…
Le maître Nicolaescu est parvenu à revisiter le mythe du commissaire Moldovan de manière historique… euh, hystérique, pardon, qui alterne entre schizophrénie, philosophie existentialiste et couleurs chiasseuses. Avec «ULTIMUL CORUPT» l’auteur signe ce qui constitue une cinéma-vérité nonsensique, maniant un scénario absurde et décalé, un film qui touche paradoxalement et simultanément les antipodes de la tristesse sénile et du comique non intentionnel, ce que la « Cantatrice Chauve » aurait été si Eugène Ionesco avait carburé régulièrement, à grande dose, un mélange de crack, amphétamines, somnifères et ecstasy…
C’est bien simple à la fin de du film je me demandais sincèrement si mes amis n’avaient pas mis de la drogue dans la pâte à crêpe tant j’avais l’impression d’halluciner !
En conclusion, une merveilleuse soirée, une production qui a placé la barre à des hauteurs insoupçonnées…