Există posibilitatea ca, până la finalul campaniei electorale, lumea să uite cu totul de Ciucă. Pur și simplu, să întrebe: „Care Ciucă, frate?“. Ar fi felul său tandru și penibil în același timp de a-și încununa cariera politică jălnicuță cu un număr de magie: dispariția din memoria cetățenilor. Să se rostogolească în anonimatul luptelor sale închipuite din Irak.
Ce e mai amuzant decât să arunci azi asupra lui Ciucă apelativul de „locomotivă electorală“? Nimeni, nici el, nu se gândește că Ciucă ar putea să lanseze pe cineva, să „împingă“ votanți spre un candidat, să „tragă“ după el electorat. N-ai cum să te gândești la așa ceva. Ce locomotivă, omul nostru poate fi cel mult un grăsuț transpirat care aleargă după tren.
Pare că Rareș Bogdan și-a pregătit încă de-acum un moment în care să fie penibil la toamnă: a zis că partidul îl va forța pe Ciucă să candideze la președinție. Oare? Dacă se vor abate niște scoruri potrivnice la alegerile acestea, oare nu același partid îl va forța pe Ciucă să se ducă naibii acasă?
Dar, na, nu e ca și cum Rareș Bogdan nu s-a mai întâlnit cu penibilul. Se știu bine, se salută.
