În ultima vreme, am ajuns să pierd mai mult timp controlînd ore în șir dacă știrile pe care le parcurg în zece secunde sînt cît de cît adevărate. E o pierdere de timp disproporționată și nu se poate compara decît cu transportarea razelor de soare cu banița ori strînsul nucilor cu furca. Adevărul e că moartea presei tradiționale, aia în care o știre era puricată la sînge, dacă nu pînă la Adam și Eva, da’ măcar pînă-n mațu’ gros – și nu scăpa nevătămată dacă nu producea amărîtul de reporter dovezi și mărturii solide –, a adus odată cu ea și libertatea cuvîntului care minte de îngheață oceanul planetar. E triumful marketingului care a transformat presa într-un produs comercial, care să placă neapărat un public-țintă. Nu mai contează exactitatea, cît confortul interior al consumatorului. Iar cum consumatorii sînt ca broaștele, e nevoie doar de un luciu de apă stătătoare. Așa s-au golit redacțiile de profesioniști, pentru că publicul nu mai caută știri și informații, ci plăcere. Iar plăcerea, ca la pornografie, vine dintr-o noutate care se repetă pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Dacă nu se ridică organul gînditor, e cooperativa Munca-n zadar. Odată cu trecerea în virtual, au triumfat clickbait-ul, extragerea nimicului din nimicul mai mic, îngroșarea apei în piuă, disecarea firului de păr în patruzeci și patru, repetiția, care e mama învățăturii, și breaking news-urile care nu sparg nici măcar ecranul televizorului.
Dar ruinurile presei sînt ca cetatea Moldovei, ocupată de niște plăieși gălăgioși, cu tupeu și curaj și cu o orchestră de zgomote. Doar că, spre deosebire de apărătorii care i-au ținut piept lui Sobieski cîteva zile, plăieșii presei românești nu numai că nu au flinte, dar nici condei. Cei mai mulți dintre cei care umplu cu grăbire rubricile habar n-au de regulile simple ale unei știri. Și, deseori, nici gramatica limbii române nu le e prietenă. De iubire nici nu poate fi vorba. În schimb, e grabă mare. Se urmăresc titlurile din presa străină fără abonament și se traduc(eau) cu Goagăl Translate. Într-o vreme, mă apucasem să notez toate tîmpeniile care ieșeau din gura mută a traducătorului, drese, după vechi model românesc, cu o sîrmă sau cu o șipcă. Dar m-am lăsat păgubaș. Ar fi însemnat să-mi irosesc viața numărînd infinitul. Așa că mă mulțumesc să rîd. Și să mă întristez, cu celălalt ochi, tocmai pentru că știu că amărîții ăia sînt ca profesorii care nu izbutesc să ia nici un examen, dar pe care statul îi ține, că nu are înlocuitori. Ăștia lucrează la normă, din ce am auzit, cam 20 de articole pe zi. Așa că e rău, dar ar putea fi și mai rău. E o închisoare fără ieșire. La porțile închisorii ăsteia, unde mulți dintre cei de afară vor să intre, iar cei de dinăuntru și-ar da viața să evadeze, au mai rămas urme de presă. Mici grupări de profesioniști care îl au ca model pe Cambronne trăiesc de pe azi pe mîine și dau, din an în paște, cîte un articol sau un reportaj tulburător. Iată ce poate presa independentă! O fi, numai că presa „independentă“ nu are cum să înlocuiască munca furnicuțelor de odinioară. Dimpotrivă, ultimii mohicani au ajuns la mila publică (lucru care nu e cu nimic înjositor), care azi e, mîine a zburat cu ața.
Însă ce se întîmplă în spatele ușilor închise e mai rău decît se vede din afară. Toată lumea pare sastisită de muncă și, deși viața e greu, impresia generală e că se strică orzul pe gîște. Goagăl o fi fost ce a fost, doar că, după ce traduceai ditamai articolul din limbi de circulație, trebuia să pui osul la treabă. Or, cine mai e dispus să asude pe firfirici? Și așa noii, dar și vechii „jurnaliști“ au ajuns la concluzia că au prins vițelul cel gras. Inteligența Artificială, care a studiat în secret toate legile scrisului, de la jurnalism la marea literatură pentru „suflet“, a devenit un pion de bază. Cine se mai uită la stil? Dar la ordinea discursului? Dar la întorsăturile de frază? Îi dai temă robotului și – ce să vezi? – robotul bate oastea de plăieși analfabeți. Pățania lui G4Media e exemplară. De oboseală? lene? comoditate? nepăsare? neglijență? – spuneți-i cum vreți – au scăpat copilul din copaia de aur cu care i-a învrednicit Radu Budeanu. Acu’, ce să le faci? Au vîndut? Au. Deci pot să se retragă și să-și tragă sufletul. Ieri transcriau rapoartele Serviciilor, azi transcriu serviciile robotului. Transcriu și rîd, mă întristez și rîd, mă înfurii și rîd. Dracu’ știe pe ce s-a clădit așa o afacere de succes?
„Explozia s-a produs vineri în cartierul Rahova, provocînd distrugerea mai multor locuințe și rănirea mai multor persoane. Ancheta privind cauzele incidentului este în desfășurare.“ (Și, oleacă mai jos: „Vrei să o fac într-o variantă scurtă de 3 paragrafe, pentru flux de știri (agenție), sau să o extind cu background despre explozie, reacția autorităților și starea răniților, ca material complet de redacție?“.
Există o explicație: băieții au furnizat, cum v-am spus la început, exact ce voia publicul de bine să afle. Cînd îți place prăjitura, nu are de ce să-ți pese pe unde și-a băgat mîinile cofetarul. Ai mîncat? Ți-a plăcut? Eh, bien, dansez maintenant!
468 de vizualizări
