Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vecinătatea geniului

Zoom Vecinătatea geniului

Cînd am ajuns la editura Cartea Românească, în 1983, nu aveam de unde să bănuiesc că suflarea se impregnase de stilul și personalitatea lui Marin Preda. Cum treceai de redactori, oameni normali și cu mințile acasă, de la directorul administrativ în jos, pînă la nea Savu Dumitrescu, șoferul, te propteai și te împiedicai necontenit de o axiologie literară sănătoasă. Toți visau să scrie și să cucerească lumea. Frunțile tuturor transpirau (discret) în așteptatea laurilor. În ierarhia universală, pe primul loc stătea, ca un Dumnezeu evident, maestrul decedat în condiții tragice și suspecte, iar pe locul doi – persoanele în chestiune. Șoferul avea ce povesti, ce-i drept, că l-am ascultat ani de-a rîndul, în cursele spre Casa Scînteii, „13 Decembrie“ și „Informația“.Mă plimba de la CC la Preda cu viteza fulgerului, neuitînd niciodată să pomenească femeile cu carnea albă care-i luminaseră zilele și, mai ales, nopțile. Cu scrisul era mai greu. Mai ales că mai toate istoriile erau cu activiști de partid care încă nu ieșiseră definitiv din istorie, ori cu muieri din care pișicherul, acum dolofan ca un butoiaș, se înfruptase. Cum să tragi clapa istoriei și cenzurii? Lui Nedelciu i s-a făcut milă de el, așa că prima carte a lui nea Savu a ieșit curățică, spre nemulțumirea autorului, căruia i se părea că îi zburase seva, sucul. Scrisul nu semăna cu vorba.

În schimb, Niculae Frânculescu, directorul adjunct, omul cu hîrtia și cu comenzile, avea deja o „operă“, din care nu citez decît Mireasa de tablă sau Văduvele negre. Privindu-i notițele cu care trimitea mușteriii la librărie și la depozit, greu ți-ai fi putut închipui că el e adevăratul autor al romanelor groase și foarte groase. Bănuiam că lucra cu negri. Tot Nedelciu, pișicherul, a pariat că-l va prinde la strîmtoare. Știindu-l pe Mircea autor lăudat de critică (și, probabil, neînțelegînd de ce povestirile lui, cu oameni comuni, ca mine și ca tine, se bucurau de un succes nemeritat), Frânculescu îi cerea deseori sfatul. Avea ezitări stilistice. E, oare, inutil să vă spun că și el era cel mai mare scriitor, firește, după Preda? E inutil. Într-o bună zi, vine la librărie și povestește greoi ce fragment fabulos terminase în ajun. Mai ales finalul, care se înfățișa apoteotic: niște corbi se pierdeau în soare. Nedelciu a zis, rînjind: „Aha, adică au urcat atît de mult, că au dispărut în lumină… Strașnică metaforă!“. Frânculescu l-a privit nedumerit: „Nu, măi, Mircică, ce metaforă? Chiar s-au pierdut în soare, măi! Adică cum, metaforă?“.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • Dacă…

    17 iulie 2018

    Dacă în locul mahmurilor șefi de stat care pritocesc soarta lumii s-ar fi întîlnit la Helsinki căpitanii echipelor de fotbal ce-au pompat bucurie, vreme de trei săptămîni, pe străzile globului […]

  • Pușcăria ca poliție politică

    17 iulie 2018

    Un document scos de Băsescu din vechea lui arhivă neagră arată felul în care inculpaților li se anulează șansa unui proces corect. Asta se face “în conformitate cu dispozițiile articolului […]

  • Nea Delirache

    17 iulie 2018

    Au dat-o jos pe Kövesi, pedestrimea pesedistă voia să plece la casele ei, când s-a auzit Liviu Dragnea: Nuuu, mai stați, lupta abia acum începe! Mai repede depistezi așchii de […]

  • Cum a reușit Klaus Iohannis să despartă calul de porumbel

    10 iulie 2018

    După ce s-a jucat o lună de zile de-a Petrarca, domnul Iohannis a scos-o pe Laura din cărți, spulberînd mitul iubirii eterne. Nu i-a fost foarte greu pentru că acolo […]

  • 11 ani cu revocare

    10 iulie 2018

    “…indiferent cît de atacați am fost, indiferent cît de umiliți am fost în fața societății, în fața familiilor noastre, tîrîți în noroi, fără posibilitatea de a ne apăra…”, zice Kövesi […]