Miorlau, doamnelor și domnilor. Vă scriu de pe pervaz, unde mă holbez de vreo oră la diverse, chirăind ca o găină excitată, fremătând ca Elena Udrea în preajma puterii și lovind ritmic cu coada în perete, ca… mine însămi, când sunt agitată la cap. Am o zi foarte solicitantă azi, nu știu cum o s-o scot la capăt. De când stau pe pervaz, am văzut așa: o lăcustă, un gândac, trei porumbei și un fluturaș. Mai văd și o plăntuță mică, crescută în balcon, care se mișcă în bătaia vântului, plus plasticul care învelește cauciucurile de iarnă de la mașina sclavilor și foșgăie când îl mai adie câte-un curențel. Practic, sunt pe pereți de surescitare, e ceva de nedescris ce mi se întâmplă, am trecut printr-un lanț de preinfarcturi numai în ultima jumătate de oră și cine știe ce mă mai așteaptă… ahhhhhhhhhhhhhhhhhh, uite și o musculițăăăăăă, mmmmm… miau… vrrrrrr… și… spectaculoooooos… încă un porumbel a zburat razant prin fața ochilor mei beliți… Cât de captivaaaaaaaant, mă doare puțin și coada de cât am izbit-o de perete!!!!!!!!!!! Gata, m-am plictisit, mă dau jos de pe pervaz și, cu mersul meu de panteră arogantă, o să mă plimb un pic prin casă în căutare de ceva mai interesant decât pervazul ăsta anost.
Ah, dar, vai, iată niște sclavi care tastează. Ia să mă urc puțin pe birou și să mă frec de laptop-urile lor. Ce-mi place să mă scarpin lângă ureche de colțurile Mac-urilor ăstora scumpe, argintii!! Nu m-aș scărpina de ceva cu Windows nici să mă plătești, pur și simplu nu se compară cu Mac-ul, care e intuitiv, prietenos, inteligent și nu poate fi doborât de viruși. Adică dai un ban, dar știi după aia că te freci de ceva de calitate. La fel și când te așezi în spatele laptop-ului, să te culci, știi că te împingi cu curul în ceva cald de calitate, iar emblema aia cu mărul e ceva deosebit, chit că aș fi preferat, în locul ei, o emblemă cu ton și brânzică.
Nu se poateeeeeee, de aici de unde zac chioambă, în semiadormire, zăresc o mingiuță. Este una dintre cele zece mingiuțe ale mele, m-am mai jucat cu ea de o mie de ori, dar este atât de interesantăăăăăă! Trebuie neapărat să mă duc să o văd de aproape. Fug către ea, o miros, dau cu laba… mdea… e aia portocalie, cea mai plictisitoare, beah… mai bine mă duc să mă joc cuuuu… această pungăăăăăăăăăăăăăăăăăă care foșneșteeeeee cum nici o pungă nu a mai foșnit vreodatăăăăăă. Ia să mă bag eu în ea, să mă tăvălesc până mă încurc și nu pot să mai ies, după care să încep să miorlăi urât, ca să vină sclavii să mă scoată. După ce mă plictisesc și de asta, mă duc să mă joc 2,5 secunde și cu șoricelul cu sfoară și o să sfârșesc strangulându-mă cu el, până mă salvează sclavii din nou de la moarte. După care mă culc nițel, iar când mă trezesc, o să mă joc cu cele 24 de șomoioage de hârtie de prin casă, o să dărâm niște pixuri de pe birou și o să mă bag în toate cutiile mele. Am vreo opt cutii, mi le-au dăruit sclavii, că știu că le ador. Foarte puține. Mi-ar mai trebui vreo 454 de cutii ca să fiu fericită.
