Tărăboi britanic în jurul invaziei româno-bulgare. Invazie politico-mediatică pe aeroporturi pentru a evalua dezastrul. Rezultat: 1 ianuarie, un român la muncă.
Reporter:Cum de-ai apărut tocmai pe 1 ianuarie în aeroportul din Londra?
Victor Spirescu:Mi-am luat bilet mai demult și trebuia, în plus, să mă pregătesc de muncă. Casă și alte alea. Nu poți să muncești ziua și noaptea să dormi pe stradă. Așa că am venit să mă pregătesc și să mă și apuc de lucru.
Rep.: Ce-ai zis văzînd atîta omenire pe capul tău?
V.S.:M-am speriat, îți dai seama, ce voiau de la mine? M-am gîndit că de furat nu furasem nimic, de spus nu spusesem decît alor mei și iubitei mele că plec, ce voiau ăștia de la mine? Noroc cu politețea britanică. Or fi fost ei înfuriați, dar te iau pe departe, te întreabă. Au ceva naiv, de copil. De aici și multe zvonuri care au prins despre români și bulgari. Atunci mi-am revenit și mi-am dat seama că pot vorbi ca lumea, adică ce mi se întîmplă? Mi s-a întîmplat ca cinci zile să fiu asaltat de presă. Mi-am zis că nu trebuie să spun prostii. Mare atenție! Și, cred eu, n-am spus. Dintr-o dată am devenit român. Cînd te tot întreabă de România, ce să faci? Devii român. Nu din ăla care înjură țara, ci din ăla care se întreabă serios: ce caut eu aici, cum este România, de ce nu mi-am găsit un rost acolo?
Rep.:Și răspunsul?
V.S.: Am intrat pe net și mi-am găsit o slujbă. Ăsta este răspunsul, ceea ce în România nu se poate. Nu sînt din București, poate acolo găsești slujbe coborînd din bloc, nu știu, dar în adevărata Românie nu găsești de lucru. De asta am plecat. În rest, să fie politicienii cum sînt, nu intru în discuții, nu mă interesează, spun că voiam să muncesc, știam engleza, iată-mă muncind în Anglia. Simplu. Nici o recomandare, nici o pilă. Asta face diferența. Adevărat, nu am o slujbă de director, dar pot să cîștig bani, să trăiesc din banii aceia. În rest, nu mă amestec. Chiar nu mă interesează.
Rep.:Ce vei face?
V.S.:Ce să fac? Trăiesc în Anglia. Pot să am un pronostic pe viața mea? Nu pot. Sper să stau aici cît de mult, să-mi fac un rost tot mai bun, să vină și iubita mea. Asta sper. Nu știu ce vor alții, știu că eu pot să muncesc și voi munci pe cît îmi este cu putință ca să fac față și ca să fiu cum trebuie aici. Nu dau în cap, muncesc. Sînt primul din familia mea care pleacă în lume, sper să mă întorc odată în România și să mă bucur și acolo de frumusețile patriei.
Rep.:Sufletește?
V.S.:Nu este ușor aici, singur. Nu este ușor, dar ce pot să fac? Îndur, muncesc, trec zilele, îmi fac prieteni. Primele zile au fost pline de jurnaliști și oameni care mă arătau cu degetul. Acum au găsit un alt subiect. Acum sînt „părăsit” și mi-e bine, pot să-mi văd de treburile mele.
