Vor să mă ducă la service, să-mi ceară înlocuirea

– Ce ne facem, frate, cu pisica asta? Am luat o mare țeapă cu ea.

– Și încă ce țeapă! Ne-au dat-o defectă!

– Am cerut o pisică fluffy și drăguță, și ne-au dat un monstru care mușcă.

– Și, după ce că mușcă, sfârâie și foarte rar. Am luat-o ca să ne toarcă tot timpul și ea toarce doar o dată pe zi, dimineața??? E inadmisibil așa ceva, pe bune.

– E escrocherie pe față, la drumul mare.

– E ca și cum ne-am fi luat o mașină de spălat care spală doar o dată pe zi.

– Ăștia mint pur și simplu în specificațiile tehnice. Îți promit ceva și te trezești acasă cu altceva, după ce ai investit tone de afecțiune, crănțănele, muncă fizică la strâns căcatul, ore nedormite din cauză că îți chițăie animala în creieri un șoricel și câte și mai câte…

– Este halucinant în ce hal am fost păcăliți.

– Ar trebui să stea cu orele să o mângâiem, să sfârâie adorabil, să ne doarmă calin în poală, să ne stea guler în jurul gâtului de câte ori avem chef. Și ea ce face, în loc de toate astea?

– Mușcă și ne tratează cu dispreț. Nu livrează absolut nimic din ce ni s-a promis că va livra.

– Ce facem?

– Păi, ce să facem, o ducem înapoi p-asta defectă și cerem să ne dea o pisică bună în loc.

– Și dacă nu ne dau?

– O DĂM! O punem pe Facebook și o dăm! Nu se mai poate așa ceva!

Așa vorbeau sclavii Majestății Mele pisicești, azi-dimineață. Din nou!! Practic, au discuția asta (nu neapărat fix cu aceste vorbe) în fiecare zi, cel puțin o dată. Ce nu-nțeleg e de ce râd după fiecare replică și de ce, la finalul ei, reîncep să îmi cerșească puțină iubire, pe care eu, evident, nu le-o dau. Păi, ce sunt eu, ursuleț de pluș? Aparat electrocasnic, pe bază de butoane? Avem vreun contract în care scrie că tre’ să ofer ceva în schimbul faptului că îmi furnizează toate produsele și serviciile necesare supraviețuirii? Îi aud promițându-mi că, dacă nu devin de treabă, or să mă lase cu litiera plină de căcați și pișați. Foarte bine, să mă lase. Ce, nu pot să mă cac și sub canapea? Pot.

Dacă mi-e teamă că or să mă dea, într-o zi, de-adevăratelea? Deloc. Să mă dea, mă doare fix în cot. Sau, mă rog, fiindcă nu am cot, mă doare fix în cei patru genunchi. Mie doar o să mi se schimbe adoratorii (și poate am noroc de unii care să-mi dea și mai mult ton cu brânzică!!), în timp ce ei or să sufere ca proștii de dorul meu. După ce ai trăit o vreme lăsându-te umilit zilnic de o pisică, nu mai poți să redevii un om liber.

P.S. Cine vrea să mângâie ceva fluffy să-și ia o pisicuță de pluș sau un câine. Noi, pisicile, suntem monumente de aroganță, nu tonomate de pufoșenie!