Iohannis, zeul

Așa cum arată sondajele, popularitatea lui Klaus Iohannis a explodat. De cum a plecat în vacanță, încrederea populației în el aproape că s-a dublat. De cînd s-a făcut nevăzut, de cînd n-a scos un cuvințel, lumea îl iubește la unison, iar de aici se poate naște o strategie politică de viitor.

Să ne imaginăm anul 2018. Au trecut trei ani de cînd noul președinte nu s-a arătat poporului. Klaus Iohannis, învingătorul din 2014, are o popularitate năucitoare. Românii au o încredere oarbă în el. Simplele sondaje nu mai sînt de folos, fiindcă ele nu pot descrie susținerea de peste 100%. Au apărut sondaje complexe, care adaugă susținerii totale și intenția omului de a-și dona casa, mașina sau economiile.

Muțenia completă a noului președinte aduce populația în extaz. Femeile umblă despletite și desculțe, bărbații își tatuează pe antebraț citate din tăcerea lui germană. În școli, profesorii de fizică mai puțin vorbăreți au viitorul asigurat, iar copiii sînt îndemnați să participe la cercurile de dicție „Tăcerea e de aur”. La Istorie se predă opera lui Tacit, iar la Filozofie se aplică metoda de formare „Dacă tăceai, filozof rămîneai”.

Societatea civilă a pus pe picioare rețeaua de școli de dans „Pas cu pas”, denumită după titlul celebrei cărții autobiografice. În intersecțiile urbane au apărut mici altare unde pietonii se pot iniția în cultul zeului Iohannis. Marile edituri de dreapta organizează teofanii pentru cititori, moderate de Leonard Iosefini. În cinematografe rulează permanent Omul invizibil și Pacientul german, inspirate din realitate.

De peste trei ani, președintele nu a adresat încă nici un cuvînt Guvernului, națiunii sau altcuiva, și asta are o explicație. În 2016, cînd a vrut să spună două vorbe sepepiștilor, s-a constatat o îngrijorătoare stagnare în sondaje. Imediat, consilierii prezidențiali au suspendat orice inițiativă de comunicare și lucrurile au reintrat în normal.

Toate instituțiile statului au fost contaminate de popularitatea președintelui Iohannis. Tăcerea și invizibilitatea lui i-au făcut pe procurori să cadă în transa divină a Șarpelui cu Pene, tăcutul și nevăzutul Quetzalcoatl. Asemeni toltecilor care scoteau inimile vrăjmașilor și îi rostogoleau din vîrful piramidelor, DNA, DIICOT și SRI au făcut din sacrificiile umane un ritual. Trupurile marilor hoți au fost deposedate de averi și încarcerate pe vecie, în timp ce sumele strînse la bugetul de stat au permis României să întreacă Germania la autostrăzi.

Țara mergea unsă. Lucrul bine făcut putea fi văzut la fiecare pas, vegheat de spiritul mut și absent al președintelui Iohannis. Experții în comunicare de la Cotroceni lucrau, în vederea alegerilor din 2019, la un slogan nou: “România lucrului bine tăcut”. Victoria se anunța copleșitoare. Rămăsese de dezbătut doar dacă mai avea rost ca Iohannis să se prezinte la alegeri. Unii erau de părere că apariția lui, după cinci ani de absență în care totul mersese strună, ar fi putut tulbura încrederea unui electorat dezobișnuit să-l vadă. Erau voci care susțineau ca Iohannis nu numai că trebuie ținut ascuns, dar nici nu e cazul să anunțe că participă la alegeri. În fine, cei mai lucizi insistau că, de vreme ce totul funcționează atît de bine, nici nu mai e cazul să se organizeze alegeri.

Ei bine, toate aceste planuri au fost spulberate într-o zi de decembrie a anului 2014, cînd Klaus Iohannis, neținînd cont de visele românilor, s-a întors din vacanță, s-a arătat și a vorbit. Astfel, viitorul nostru perfect s-a dus pe copcă, iar noi ne-am trezit – în locul președintelui zeu – cu un biet muritor din Sibiu, copleșit de limitele lui umane, pe care îl putem vedea, auzi și compătimi pe săturate.