Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Minerii lui Iohannis

Stăpîni pe meseria lor, imaculați politic și poleiți în lumina focului de la Colectiv, tehnocrații au fumat țigara independenței pînă la degete. Apoi, cînd avansările la excepțional și-au fixat o dată – 11 decembrie 2016 –, au început să se desprindă de pe marginea hîrdăului și, unul cîte unul, să se scufunde în politică.

Vlad Voiculescu ministrul Sănătății, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, Costin Borc de la Economie și, de bună seamă, alți cîțiva își pun acum ochelarii de înot și labele de scafandru. Cioloș însuși țopăie pe lîngă ei, cu slipul în mînă. Cu cealaltă mînă se ține de nas, dar nu fiindcă partidele îi put, ci pentru că vrea să vorbească pițigăiat. Cioloș vorbește despre „niște principii, niște valori, niște teme mari”, iar lumea trebuie să înțeleagă de aici că el își păstrează legămîntul de independență și nu că arde de nerăbdare să-l calce. Că el nu moare să plonjeze, ci că așteaptă, în limitele cuvîntului dat, să se isprăvească grețoasa împerechere politică. De fapt, lumea trebuie să înțeleagă de la Dacian Cioloș că poți plimba prin gură orice cîtă vreme ții degetul mic ridicat.

Cu ceva mai puțină rușine, dar cu o viclenie egală, în ianuarie 1990, Frontul Salvării Naționale a declarat că se transformă în partid politic, după ce, cu două zile mai devreme, se jurase că nu. Eticheta sub care lumea crezuse că stau „niște principii, niște valori, niște teme mari” a devenit sigla Puterii. Poporul nu avea pe atunci ochelari de citit – și-i spărsese la revoluție –, așa că tehnocrații Epocii de Aur au păstrat guvernarea.

Străzii i-au revenit cele cîteva idealuri prescurtate, căzute de pe biroul domnului Iliescu. Oamenii s-au jucat cu ele între două bătăi cu minerii, pînă cînd, vorba răposatului Radu Vasile, ce era de furat în România s-a cam furat.

E știut că minciuna face parte din politică și că o exprimă la modul esențial. Marketingul promisiunii, mecanismul de vînzare a iluziei se bizuie pe exagerare, pe fals, pe deturnarea sensului, pe cea mai nerușinată ficțiune. Fără minciună nu doar politica ar fi imposibilă, ci însăși democrația. Libertățile și drepturile s-ar găsi în dificultate, iar civilizația occidentală n-ar exista. Minciuna e economia gri a democrației, motorul ei uman, necesar în doze rezonabile și util adevărului de consum.

Dar cînd minciuna are un plan, cînd e înfăptuită cu premeditare, cînd presupune acțiunea concertată a Guvernului, a premierului, a președintelui, și cînd se țese prin complicitatea partidelor și, poate, a instituțiilor de forță, atunci minciuna e înfricoșătoare.

Dacian Cioloș, un om decent altfel, a fost instalat la Guvern în condiții politice suspecte, care n-au reflectat nici democrația și nici mersul economiei, ci o stare de spirit a societății, indusă de o tragedie. Guvernul Cioloș s-a născut dintr-un incendiu și din dorința președintelui Iohannis de a-și băga pantoful în ușa Palatului Victoria. PSD s-a temut prea mult de pușcărie ca să-și revendice dreptul reprezentativ și toată lumea politică s-a pus de acord să boteze această manie prezidențială „guvern de tehnocrați”. Toți au sprijinit-o de frică, o frică acoperită poate de fapte, dar controlată prin procurori.

Președintele Iohannis, premierul Cioloș și miniștrii au asigurat poporul că perimetrul politic al noului guvern sînt independența, neutralitatea și mandatul limitat. Și aici începe minciuna. Fiindcă n-au fost independenți, nu sînt neutri și nici nu le trece prin cap să aibă un mandat limitat.

Acești oameni, urmați de PNL, de USR și, din păcate, de cîteva instituții, au folosit Guvernul Cioloș așa cum folosești un tren ca să străbați mai repede un drum altminteri lung. Drumul lung al democrației, al formării politice, al dezbaterii publice, al vieții de partid și al validării în alegeri nu s-a potrivit cu răbdarea lor scurtă. Iohannis i-a suit în tren peste rînd, ca să poată prinde legătura de 11 decembrie. Practic, trenul e plin de mineri politici, deghizați în tehnocrați, care se îndreaptă, așa cum s-au îndreptat toți minerii, spre Piața Universității.

Golanii din ’90 au eliberat locul, acum e spațiu destul pentru hipsteri, like-uri și bicicliști. Iar dacă minerii lui Iliescu i-au bătut pe bărboși în numele poporului, a venit, se pare, vremea ca minerii lui Iohannis să bată poporul în numele bărboșilor.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

14 comentarii

  1. #1

    Ciolos este „decent” pentru ca a învatat la Bruxelles sa nu-si sufle mucii pe popor cu degetul ci elegant si cu discretie ?!

  2. #2

    Incepi sa nu mai fii cool Doru Buscu. Pacat, te citeam cu placere.

  3. #3

    of, fesene, domnu’ iliescu – ce vremuri, ce validare prin alegeri, ce viata de partid, ce publica dezbatere, si ce formare politica!

    (cu cat e omul mai destept, cu atat mai rau iti pare sa-i vezi degradarea; adica pacat!)

  4. #4

    Ma ingrijoreaza mai putin ca Ciolos se angajeaza in lupta politica, mintindu-ne, decat o eventuala victorie a PSD-ului sau PNL-ului in alegeri. Pe dumneavoastra nu, domnule Buscu? Ati avut acum revelatia faptului ca politicienii nostri mint? Nu cred, asa ca incep sa va banuiesc de rea credinta sau de alte interese.

  5. #5

    Da de ce aberează ? Totul este perfect adevarat si bine încondeiat. Si daca te-ai hotărât ca-ti place un om, apoi iti place si cand nu e urmașul Romei ..

  6. #6

    Trist dar adevarat, sunt o adunatura de cretinei ipocriti in frunte cu autistul national.
    Stiu ca era cool cand faceau misto de Iliescu si gasca, dar e bine sa fii critic si cu cei pe care ii sustii.
    Altfel esti doar un taliban politic spalat pe creier.

  7. #7

    Excelent scris! Premierul numit, „guvernul meu” aruncat la Victoria de demonstranti …. fac inutile alegerile , sfideaza democratia. Cui prodest? Asa cum este , mai bun sau mai rau, relativ vorbind, un guvern ales democratic este specific unei natiuni puternice si nu uneia primitive, cu executiv numit ( de cine, vom vedea).

  8. #8

    marea problema a PSD-ului este ca va castiga alegerile pe baza voturilor amaratilor din intreaga tara adusi la vot cu arcanul de primari, ca de fiecare data, dar nu are strada. iar strada face legea. in Bucuresti acolo unde conteaza. s-a vazut la ”Colectiv”.
    platforma lui Cioloș a luat 38.000 voturi in 24 ore. oare cate ar lua o platforma postata online de Dragnea?
    prostimea care voteaza cu hotii de cand se stie desi inca majoritara devine nereprezentativa. poti s-o aduci cu autocarele la Bucuresti dar n-ai cum s-o scoti din apatie. este amorfa si n-are reactie la problemele stringente ale societatii. PSD castiga la sate dar trebuie sa dea piept cu cei activi politic din capitala si orasele mari. si nu poate sa raspunde la intrebari simple, esentiale. se pierde in gargara care nu mai tine. nu in Bucuresti. deci presimt tulburari politice de strada in cazul in care PSD pe baza votului prostimii va vrea sa revina discretionar la putere. oamenii s-au saturat sa-si lase viitorul pe seama unor tembeli care voteaza pentru argumente de tip galeti, ulei sau zahar.

  9. #9

    uf uf, mai mai…cand ai de ales intre doua rele unul foarte mare (sau poate nu, cine stie?! poate ar trebui sa-i lasam sa se schimbe singuri dupa 25 de ani :)))) ) si unul mai mic sa vorbesti de rau pe cel mai mic cred ca e o lipsa de …(n-o sa zic, sa pastrez suspansul). sigur, poti cere sa traim in basme dar atunci trebuie sa le citesti sau scrii copiilor. unde s-a dus „cititorii nostri sunt mai destepti decat ai lor” ?
    asta-mi seamana cu ce s-a intamplat la DNA. Basescu l-a pus pe Morar sa aiba grija de coruptia adversarilor si cand a venit Kovesi si s-a schimbat situatia. Dar desigur, DNA sufera de pacatul originar… astfel incat primul dusman si al treilea „neutru” devin prieteni. sper ca fara interese comune.

  10. #10

    Excellent articol.

  11. #11

    Toți analfabetii , toți neica nimeni și printre ei „intelectualii de elita ” ii fac „amărâți ” pe cei ce votează psd … dar de ce nu ar fi și invers… pt ca este cool sa fi de dreapta??? Trupele de comando ale dreptei , oare nu sunt formate tot din amărâți, care se vând pe câțiva firfirei pt ce , pt idealurile lor …dacă ii întrebi nu au un răspuns, ridica din umeri ..Facebook-ul a scos la suprafață toată mizeria ac tari !!! Sa trăiți bine…!!!

  12. #12

    Bun articolul domnule Buscu, cu o mica precizare, atunci in ’90 poporul roman nu era obisnuit cu democratia si persista conceptia conducatorului suprem pe cest val a venit iliescu. Acum in 2016 tehnocrati ne mint in fata si mai ales conducatorul suprem Iohannis a devenit o drona a stainatati si incearaca o manipulare grava pt. romani ca s-ar putea in baza acestor minciuni tara sa se destrame. Mai vad ca au inceput uni manipulatori de profesie sa ne desprata in prosti si destepti, depinde cum votam Grav foarte grav pt. noi va fi in viitorul apropiat ca se incearca aplicarea metodei staliniste „cine nu este cu noi este impotriva noastra”,iar oameni din ONG si liberali practica aceasta metoda in 2016 si fara sa spuna de cine sunt sponsorizati. Eu sper in desteptaciunea poporului roman ca pe 11 dec., romani vor vota cu sufletul romanesc fara a se lasa manipulati. DOAMNE AJUTA !

  13. #13

    Ce sa zic, a venit Ciolos cu elicopterul de la Colectiv! Dar Ponta cum a venit la putere? Cu „puciul”. De acord cu @Mesterul: una a fost atunci dupa revolutie cand habar n-avea lumea de democratie si NICI EXPERIENTA DE CONDUS O TARA-ca de aia am fost tinuti in intuneric, si alta e acum cand s-a mai luminat plebea-ne-am lamurit si cu referendumurile care nu-s decat o alta scuza de a sari randul.

  14. #14

    Ideea subliminală este că decât ăștia și Cioloș,mai bine Dragnea,Tăriceanu Ghiță,Ponta(poate revin și Hrebe,Mazăre,Duicu,Cosma tată și fiu,ehei,lume de lume!).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint