Petrogolanii

Din jurnalul Mioriței n-a lipsit niciodată subiectul redevențelor la petrol și gaze. Noi, românii, ne-am resemnat în fața morții economice, dar am afișat mereu, cu curaj, o minusculă răzvrătire: de ce nu mărim, totuși, taxele pe resurse?

Petrom, de pildă, o companie-mamut pentru estul Europei, care, pe lîngă rafinării, instalații de extragere, de transport, de stocare, pe lîngă uzine de îngrășăminte, puțuri, depozite, benzinării, deținea și proprietatea deplină a resurselor de petrol și gaz pe care le exploata, a fost vîndută pe un preț mai mic ca șpaga. Statul român a primit 668,815 milioane de euro și atît. OMV a mai venit cu aport de capital în valoare de 830,6 milioane de euro, dar banii au intrat în capitalul de lucru, deci au rămas la cumpărător. Ca să avem o idee a dezastrului trebuie spus că, exact în aceeași perioadă, OMV analiza achiziția companiei MOL cu un preț de 10-12 miliarde de euro, în condițiile în care tot ce vindeau ungurii erau niște benzinării.

Subevaluarea Petrom a fost făcută cu mîna consultanților Crédit Suisse First Boston și ING Bank, sucursala Londra (pilotate de foști agenți DIE), care au luat în calcul datoriile companiei și au stabilit pentru baril un preț de 22 de dolari pentru următorii zece ani. Prețul petrolului a crescut năpraznic în următorii ani, iar datoriile (370 de milioane de euro) au fost șterse de Guvernul Năstase prin chiar contractul de privatizare, fără să se modifice valoarea companiei. Hoția a fost scrisă, așadar, în chiar corpul contractului, la vedere.

Ei bine, dacă jaful originar a ocolit sălile de judecată, amintirea lui a rămas. Și iată-l pe Băsescu, populistul despotic, fluturînd contractul de privatizare a rezervelor de petrol ca pe o dovadă a crimei, întărîtînd populația și promițînd creșterea redevențelor, dacă nu chiar naționalizarea OMV-Petrom. Contractul era securizat pe zece ani, iar Băsescu s-a văzut nevoit să se mulțumească cu circul, chiar dacă, atunci cînd a expirat termenul, în 2014, era încă în funcție. A venit apoi Ponta, rotind și el deasupra capului buzduganul măririi redevențelor, pînă cînd și-a luat zborul, cu tot cu promisiune, ca un elicopter. Anul 2014, cel în care contractul cu OMV putea fi renegociat, a fost așteptat de public așa cum a fost așteptată predarea Hong Kong-ului către China. Dar dorința s-a stins ca prin minune, vocile dreptății au dispărut, iar Guvernul Ponta s-a retras în cețurile suspiciunii tîrînd după el contractul cu clauzele neatinse.

Săptămînile trecute, cu prilejul unui atac de rutină la adresa evazionismului multinațional, premierul Tudose a ridicat de pe jos torța redevențelor și a agitat-o cu sete, anunțînd că va crește taxa petroliștilor cu 20%. Nici vorbă. În noul proiect de lege pentru „reglementarea sistemului de redevențe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere și hidrominerale” nu e nimic schimbat. Sugătorii subsolului își văd de treabă, merg mai departe cu redevențele mici. Nici măcar nu s-au deranjat să dezbată proiectul fiindcă, pentru ei, în afara mărcii de șampanie, nu e nimic de dezbătut.

Întrebarea care se pune e următoarea: vorbim despre hoție sau despre prostie? Iar răspunsul e da. Vorbim despre specia cea mai periculoasă de hoție: hoția prostului. Hoția prostului nu afectează doar spațiul personal, prin mita alocată unui grup restrîns, ci se revarsă asupra tuturor. Ca o pietricică aruncată de un idiot pe o pantă cu grohotiș, hoția prostului antrenează bolovanii din jur, cumulează efectul de rostogolire și transformă totul într-o avalanșă care acoperă valea. România are ghinionul să fie așezată într-o vale istorică, apreciată de turiștii internaționali tocmai pentru avalanșele ei.