La sfîrșitul săptămînii trecute am avut de rezolvat următoarea problemă: să plec din București cu una bucată copil undeva aproape de munte, cum ar fi Breaza, să mai iau de acolo încă doi copii și apoi să plecăm împreună la mare. Doi dintre ei aveau un cazier bogat în amețeli și rău de mașină. Provocator, atît pentru mine, cît și pentru mașina cu care am pornit la drum, un Suzuki nou S-Cross Hybrid. Nu am mai mers cu așa ceva, era prima oară cînd făceam cunoștință cu marca. În plus, mă aflam și pe scaunul șoferului.
Drumul de acomodare pe autostrada București-Ploiești, cu ploaie torențială, soare și aglomerație l-am făcut ușor, aproape fără să-l simțim. De la Ploiești la Breaza, cînd aerul a devenit mai tare și s-a lăsat seara, am deschis trapa plafonului pentru o cură de oxigen cu care să depășim mai ușor cocălărismele colegilor din trafic, în marea lor majoritate cu școala de șoferi făcută la NFS. N-am încercat, dar cred că și manelele sau trap-ul se aud la fel de bine și de tare ca tot ce am ascultat noi la radio în S-Cross-ul nostru civilizat și harnic, care ne-a urcat încet și lin toate pantele ieșite în cale.
Ne-am tras sufletul, iar dimineață am îmbarcat, pe bancheta din spate, mica grădiniță echipată cu acadele și plasturi anti-amețeală. În portbagaj am aruncat toate bagajele și încă mai era loc, lucru rar întîlnit într-o călătorie cu doi adulți și trei copii la bord. Din nou autostradă, aceiași colegi pasionați de șoferie agresivă la limita inconștienței. Avînd alături un japonez nici mic, nici mare, dar destul de impunător cît să nu ne ia la fleșuri toată șoferimea grăbită, am preferat să nu încălcăm nici regulile de circulație, nici pe cele ale bunului-simț în trafic. Și ne-a ieșit perfect. După o bucată de drum spart și greu, legătura dintre cele două autostrăzi, am parcurs porțiunea finală în chiote și rîsete. Deși traficul pe A2 a devenit foarte aglomerat, copiii au uitat că de obicei le este rău în mașină. Și nu le-a fost nici o clipă, ceea ce pentru mine a fost un examen foarte greu, la care am avut mari emoții, dar pe care l-am trecut cu brio. M-a ajutat și S-Cross-ul nostru cu cutie automată, cu care m-am împrietenit atît de tare încît, la întoarcerea în București, l-am scos și în oraș. Ne-am plimbat pe străzi, mi-a arătat și cît de urban e, l-am parcat ușor. Recunosc, nu sînt un mare specialist în mașini, nici n-am condus suficiente modele încît să am păreri tehnice despre ele, dar m-a impresionat sistemul de camere la 360 de grade, cu care, vorba unui amic, pe vremuri puteai filma la nunți.
Mă consider un șofer simplu, cu nevoi și standarde de condus normale. În cele cîteva zile în care am stat împreună, Suzuki S-Cross Hybrid 1.5 AGS, versiunea de top, ce-i drept, a devenit prietenul meu japonez cu care aș vrea să mă revăd cît mai curînd. Era să uit, consumă și puțină benzină, altă dovadă de prietenie foarte importantă în vremurile astea.
Material realizat în colaborare cu Suzuki Romania.
