Era o zi ca oricare alta, când pe lângă Primăria din Mureș mai bubuia un eșapament al unui TIR ce efectua un transport agabaritic prin centru, iar prin Primărie începeau încă de joi pregătirile pentru ziua scurtă de vineri. Însă inevitabilul s-a produs, căci primarul municipiului a căscat gura într-o declarație de presă și a pus în fața ziariștilor un document de o literală importanță istorică: planul de dezvoltare a municipiului pentru următorii 150 de ani.
Ca să nu credă lumea că i-a reușit vreun proiect personal de exploatare a macului, primarul Dorin Florea a început conferința ferm: „Nu sunt fraze mari, pompoase”. Doar că ce a urmat a fost exemplificarea unui proiect pe trei piloni care are termen de predare în 150 de ani. După ce a tras draperiile pe geam și a scos din încăpere ziariștii ce miroseau a usturoi, edilul-șef a explicat care sunt cei trei piloni pe care proiectul său va merge.
Primul este educația, care, în 150 de ani, va deveni de calitate europeană. Și asta tot în România, țara în care doar ultimul președinte a bifat în ultimii zece ani 15 mandate de miniștri. Apoi, stând la masa lui din 2014, primarul a decis că în 2165 nu se va fi renunțat la proiecte precum ”Tîrgu Mureș, Oraș Digital” sau proiecte mai terestre, dar la fel de puțin posibile precum un spital regional de urgență sau o amărâtă de centură ocolitoare, ca să nu mai aibă pietonii de traversat pe sub TIR-urile care îi lovesc în centrul orașului. În fine, al treilea pilon prevede ca, peste 150 de ani, Tîrgu Mureș să fie al cincilea oraș al României. Al cincilea, pur și simplu, exact cum Tăriceanu promitea să facă România a şaptea putere a Europei.
Și toate astea în doar 150 de ani. Altfel, o perioadă rezonabilă dacă te gândești că oricum prin Mureş aşteaptă unii curentul şi apa caldă de alți 150 de ani. Și e la fel de bine să apreciem că la Mureș se plănuiesc proiecte pentru toată țara. Țară care, aparent, va fi condusă cât de curând de un primar-vampir. Dar ce convenabil e că, dacă nu îi iese pasiența cu pilonii ăștia trei, nimeni nu o să-i poată scoate ochii pentru studiile de fezabilitate plătite din bugetul local care vor răsări în anii imediat următori.







Lol. Ba, voi chiar nu pricepeti ca un lucru care dureaza 5 ani in Europa, dureaza 50 de ani in Muntenia si 150 de ani in Ardeal?