Mărgelatu a împlinit duminică 77 de ani. Era trist. Au murit mulți bătrîni anul ăsta. Într-un fel, e normal, că de întinerit am înțeles că nu se poate. Asta e singura direcție în care te duci, în calitate de monstru sacru. Pe de altă parte, asta ne-a făcut să ne gîndim, la modul foarte serios, cum ar fi o lume fără Florin Piersic. Concluzia: nu vrem să trăim în ea. Sînt cel puțin trei chestii grave care s-ar întîmpla în România în lipsa domnului Florin Piersic.
1. Acum putem recunoaște liniștiți: Florin Piersic a fost mereu un tip charismatic, a dat întotdeauna bine pe ecran, dar nu-l poți suspecta de mari performanțe actroricești. Mă rog, nu asta e problema: nici Clint Eastwood nu juca cine știe ce. Dar după regretabilul său deces, Florin Piersic va deveni, brusc, un monstru atît de sacru al cinematografiei române încît va fi foarte periculos să susții, în autobuz sau în Cișmigiu, că Piersic a fost un actor mediu, iar Mărgelatu e un personaj penibiluț, într-o serie de filme mediocre. Se va găsi automat un pensionar cinefil care să te scuipe între ochi, să te-njure de mamă și să te acuze că ești băsist.
2. Florin Piersic e singurul om care poate să vorbească singur coerent, fără să fie plictisitor. Prezentatorii TV sînt niște oameni extrem de obosiți. Au și ei nevoie de un invitat pe pilot automat, să doarmă cu ochii deschiși, că-s surmenați. Voi cum v-ați simți să vă urle Zăvoranca în ureche toată ziua?
3. Rolul de actor legendar, cu tolba plină de povești din vremurile bune, nu va dispărea. Domnul Piersic va fi doar înlocuit cu un actor din altă generație. Și tot așa, pînă la sfîrșitul definitiv al zilelor. Vă dați seama că, în ritmul ăsta, într-o bună zi, lui Bobonete, băiatul ăla de vinde semințe și joacă în Las Fierbinți, o să îi spună oamenii „maestre”? Că Bendeac va fi chemat la televizor să povestească cum era umorul ăla genial, din epoca de aur a comediei românești, și se vor difuza secvențe din În puii mei în cadrul emisiunilor de cultură? Ei bine, este esențial ca Florin Piersic să reziste cît mai mult timp în pe poziția asta privilegiată. Cu riscul că, de la un anumit punct încolo, n-o să mai audă nimic din ceea ce-i spui și va fi imposibil să-i comunici că emisia s-a încheiat deja de două zile.
Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013
