Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ATTILA VIZAUER: „Toată lumea l-a recunoscut pe președinte după voce și americanii au ieșit în stradă”

Zoom ATTILA VIZAUER: „Toată lumea l-a recunoscut pe președinte după voce și americanii au ieșit în stradă”

E unul dintre marii noștri regizori și oameni de radio. Voce impresionantă și gîndire artistică pe măsura vocii, Attila Vizauer, acest tip înalt și solid, ca un luptător de categorie grea, e dotat cu o eleganță și o delicatețe cuceritoare.

Cristian Teodorescu: Cum ai ajuns mai-mare peste teatrul radiofonic de la Radio România?

Attila Vizauer: După ce am absolvit regia de teatru, realizator la Radio România Cultural fiind, am fost invitat să montez, la Teatrul Național Radiofonic, o piesă premiată la concursul de dramaturgie „Camil Petrescu”, ediția 1997, Dumnezeu binecuvîntează America de Petre Barbu. A fost cu noroc. Versiunea radiofonică a piesei a fost distinsă cu Premiul AICT România pentru cel mai bun spectacol radiofonic. Debutul acesta s-a dovedit a fi o imersiune într-un univers captivant pentru care mi-am descoperit o surprinzătoare vocație.

C.T.: Ai probleme cu numele tău, pe ici, pe colo?

A.V.: Cred că prima dată am realizat că pot avea probleme cu numele meu la 14 ani, cînd în primul meu buletin apăream ca Vizaver. A trebuit să-l schimb. Buletinul, desigur. Apoi au mai apărut și alte variante: Vizaner, Vizaure, Viezure, Viza Aurel și, cea mai spectaculoasă dintre ele, de la Vizauer Attila am ajuns la Vrîncioaia Latina.

C.T.: De cînd a început teatrul radiofonic în România?

A.V.: 1 noiembrie 1928 – este prima emisiune oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică (pe atunci) din România, iar după numai trei zile, pe 4 noiembrie 1928, actrița Victoria Mierlescu susține la microfon un recital de poezie. În ianuarie 1929 se transmite prima piesă radiofonică pentru copii, tot în ianuarie prima emisiune Ora veselă, iar pe 18 februarie 1929 e transmisă prima montare propriu-zisă de teatru radiofonic cu piesa Ce ştie satul de V. Al. Jean, avîndu-i în rolurile principale pe Maria Filotti și pe Romald Bulfinski. Pe atunci se juca în direct, nu s-a păstrat înregistrarea, dar fonoteca Radioului păstrează alte două variante: pe cea din 1979 (cu Radu Beligan și Ileana Stana Ionescu) și pe cea din 2003 (cu George Mihăiță și Virginia Mirea).

C.T.: Care sînt marii regizori ai teatrului radiofonic?

A.V.: În anii ’30-’40 teatrul radiofonic se juca în direct. Era perioada în care, pentru definirea identității acestei noi arte, se căuta regizorul artistic care să se dedice specificului radiofonic. Au făcut-o, cu multă abnegație, Victor Ion Popa și Victor Bumbești. V.I. Popa observa pe atunci: “Francezii înclină spre piesa de conversație, rușii spre piesa muzicală, germanii către piesa cu decor sonorizat”. Românii făceau de toate, dar mai cu seamă cereau texte specifice, scenarii radiofonice. După trecerea la spectacole radiofonice înregistrate pe bandă magnetică, producția a devenit mult mai complexă și mai spectaculoasă. În anii ’50-’60, istoria Radioului îi înregistrează cu însemnătate pe Mihai Zirra, Sică Alexandrescu, Mony Ghelerter, Ion Șahighian, Constantin Moruzan, Paul Stratilat, N. Al. Toscani, Mihai Pascal. În anii ’70-’80 li se alătură Elena Negreanu, Cristian Munteanu, Dan Puican, Titel Constantinescu, Grigore Gonța, Zoe Anghel Stanca, Constantin Dinischiotu, Ion Vova, Leonard Popovici, Mihai Lungeanu, regizori ale căror creații se vor clădi împletite cu talentul excepțional al generațiilor de actori ai acelei perioade, spre care privim și astăzi cu admirație. Anii ’90 și cei ce au urmat au adus un flux important de regizori de scenă care au revenit sau au debutat în teatrul radiofonic: Alexa Visarion, Alexandru Dabija, Claudiu Goga, Alexandru Darie, Dragoș Galgoțiu, Petru Hadârcă etc. A apărut o generație de regizori căutători și creatori de noi expresii radiofonice, Ilinca Stihi, Gavril Pinte, Cezarina Udrescu, Mihnea Chelaru, Ion Andrei Puican, care a pus teatrul radiofonic românesc în prim-planul competițiilor internaționale. Succesul organizării la București, de șase ani deja, a Festivalului Internațional de teatru radiofonic Grand Prix Nova, un festival dedicat inovației, este și o consecință a notorietății pe care teatrul radiofonic românesc a cîștigat-o prin calitatea spectacolelor semnate de ei.

C.T.: Dar marii actori care au venit la radio?

A.V.: Toţi.

C.T.: Cum de pot suplini vocile actorilor absența imaginii lor de pe scenă?

A.V.: Cînd un regizor are în distribuție un mare actor, el știe că ascultătorul îi va recunoaște vocea și că personajul va căpăta imaginea acestuia. Că vocea este foarte importantă în spectacolul radiofonic o voi exemplifica cu un spectacol de referință din istoria teatrului radiofonic universal. Orson Welles a realizat în 1938 o adaptare radiofonică după Războiul lumilor al lui H.G. Wells. Un spectacol care a zguduit America. A făcut ca lumea să iasă pe străzi ca să se lupte cu marțienii. La un moment dat, ministrul de Interne se adresează națiunii, se face apel la calm, la unitate și curaj. Vocea semăna izbitor cu cea a lui Franklin Delano Roosevelt, în acea perioadă preşedintele SUA. Iniţial, scenariul îl avea ca personaj pe însuşi preşedintele SUA, dar reprezentantul postului de radio a considerat prea îndrăzneaţă această propunere şi a cerut schimbarea personajului. “Dar am un actor care îl imită excelent pe Roosevelt”, a încercat să argumenteze Orson Welles. Reprezentantul Radioului a rămas neînduplecat. Prin urmare, personajul a devenit ministrul de Interne. S-a păstrat însă actorul ales iniţial, Kenny Delmar, care l-a interpretat pe ministrul de Interne imitînd vocea preşedintelui. Nu mai conta cum a fost prezentat, toată lumea l-a recunoscut pe președinte și americanii au ieșit în stradă.

C.T.: Care sînt marile piese de teatru care n-au fost imprimate decît radiofonic, nu și la TV?

A.V.: Evident, costurile de producție ale unui spectacol radiofonic sînt mult mai mici decît cele ale unui spectacol de scenă, ale unui film sau ale unui teatru TV. Ele nu presupun cheltuieli pentru decor, lumini, costume etc. Nimic din ce constituie elementul vizual. De aceea teatrul radiofonic este foarte generos în a oferi actorilor partituri uriașe. Îmi amintesc, de curînd a avut loc un eveniment dedicat actorului Ștefan Iordache. Cu toții ni-l amintim în Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea, Ecaterina cea Mare sau Barrymore. Există și versiuni radiofonice, tot cu Ștefen Iordache, la Richard al III-lea sau Ecaterina cea Mare, dar mai există și pentru  Faust, Othello, Unchiul Vanea și Duhul pădurii de Cehov, Cezara de Mihai Eminescu, Să ucizi o pasăre cîntătoare de Harper Lee, Sechestraţii din Altona de Jean-Paul Sartre, Avram Iancu de Lucian Blaga, Scrisori de dragoste către Stalin de Juan Mayorga, Priveşte înapoi, cu mînie de John Osborne și multe, multe altele.

C.T.: Crezi în continuare în teatrul radiofonic constînd numai în voci, deși acum vocile e musai să fie însoțite de imagine?

A.V.: Teatrul radiofonic nu constă numai în voci, nu este o lectură artistică a textului, el este o întreagă simfonie de sunete. Și cînd spun simfonie mă refer la compoziția artistică a sunetelor, nu la așezarea lor în scop ilustrativ, la creațiile, alături de actor, ale regizorului artistic, regizorului tehnic, regizorului muzical, regizorului de studio. Sînt foarte mulți regizori la teatrul radiofonic, foarte mulți artiști. La începuturile teatrului radiofonic, Victor Ion Popa spunea: “Autorul, actorul, regizorul trebuie să ajungă a reprezenta tot ce văd prin sunet, iar auditorii trebuiesc deprinși să transforme sunetele în imagini”. Ei bine, astăzi cu toții știu să facă foarte bine aceste lucruri. La teatrul radiofonic, mai mult decît la orice artă, publicul (ascultător), cu puterea imaginației sale, este coautor. Vocile trebuie însoțite de imagini? Ele preexistă, ascultătorul le compune și le dă viață.

C.T.: În copilăria mea, teatrul radiofonic era o chestie extraordinară. Cine ascultă teatru radiofonic azi?

A.V.: Teatrul radiofonic este ascultat astăzi în primul rînd de ascultătorii radioului public. Este difuzat la Radio România Actualități, Radio România Cultural, Antena Satelor, Radio România Internțional, studiourile regionale. De multe ori în spațiile de difuzare a teatrului radiofonic cota de piață este mult mai mare decît cota medie de piață a posturilor. Teatrul radiofonic aduce publicul la radio. Apoi site-ul www.eteatru.ro, un site al Radio România, dedicat exclusiv teatrului radiofonic, oferă, 24 de ore din 24, stream online cu producţii radiofonice și o proprie bibliotecă de colecţii (on demand) ce cuprinde cele mai importante producţii de teatru radiofonic oferite la standarde tehnice excepționale.

C.T.: Ce viitor are această formulă de teatru?

A.V.: Mă aflam în Polonia, la un festival, și spuneam într-o emisiune despre admirația mea pentru teatrul și cinematografia poloneză. Moderatoarea, o celebră jurnalistă poloneză, mi-a spus zîmbind: “Despre marele film polonez vorbim la trecut, la prezent vorbim despre excepționalul film românesc”. A comparat apoi succesele cinematografiei românești cu cele ale teatrului radiofonic românesc. Există un nou val de teatru radiofonic românesc de mare succes. Această comparație a mai fost făcută apoi și la un festival din Croația, la un altul din Germania. Au spus-o ei. Prima dată am fost surprins, nu mă gîndisem. Acum fac tot ce pot ca aceste aprecieri să aibă în continuare acoperire.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Coperta Catavencii 3 – 9 Octombrie 2018
Editoriale
  • Capra de șes din Teleorman

    16 octombrie 2018

    Încercați să duceți o capră de tăiat lemne la Bruxelles și veți avea surpriza, la întoarcere, c-o să-i apară cornițe și că-n loc de rumeguș o să producă lapte praf. […]

  • De-a proștii și vardiștii

    16 octombrie 2018

    Pe drumul ce unește marea victorie din 2016 cu declinul politic de acum, PSD a pierdut poporul român, pe care-l avea pe jumătate îndesat în buzunar. L-a ținut acolo aproape […]

  • Centenarul s-a terminat, începe campania

    16 octombrie 2018

    Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis, investise enorm din punct de vedere emoțional în centenar. I-a plăcut ideea, s-a atașat de ea și părea că în anul 100 al […]

  • Dumnezeu nu bate cu BOR-ul

    9 octombrie 2018

    În cele două zile de referendum, Dumnezeu s-a mai îmbunat. N-a mai vărsat foc și pucioasă asupra sodomiților și gomoristelor, ci și-a nuanțat părerile din Vechiul Testament, punîndu-le în acord […]

  • Adio PSD, adio PNL

    9 octombrie 2018

    Prezența la referendum ne-a edificat măcar într-un anume sens. E drept, să dai 163 de milioane de lei pentru atâta lucru e cam mult și părem cam fraieri, dar să […]

Cele mai citite