Sîmbătă, William Shakespeare s-a arătat iar pe malul Dunării, în apropierea localității Maglavit, acolo unde, acum 79 de ani, Petrache Lupu l-a confundat cu Dumnezeu. De data asta, Marele Will a tras la Cetate, momit de plachia, ostropelul și vinul lui Dinescu. Așa încît, pe la trei după-amiază, cînd am ajuns eu acolo, o trupă de 14 artiști din Lvov, fugiți pentru o zi de la Festivalul Shakespeare din Craiova, se pregăteau să dea gata, cu arta lor, păstorii din împrejurimi și butoiul de Pinot Gris, dăruit de poetul român.
Înainte de spectacolul dramatic vreau să amintesc un alt spectacol, de natură geografică, la care am avut bucuria să asist pe drum. E o șosea de țară, care duce de la Craiova la Cetate, prin satele unei Oltenii uitate așa din vremea retragerii aureliene. Dacă o iei pe acolo ai să te afunzi într-un fel de Irlandă mioritică, ale cărei peisaje verzi sînt tulburate doar de albul oilor și al pomilor văruiți. Satele sînt rare și atît de curate încît îți vine să li te adresezi ciobanilor în germană. Drumul e neumblat, pare să dateze de la ultima trecere a avarilor, și ăsta e, pesemne, motivul pentru care n-are gropi. Are, în schimb, trei-patru hoituri de cîine pe kilometru, dar sînt rămase, mai mult ca sigur, de la bucătăria de campanie a hunilor. Firește că o natură așa bine păstrată ascunde senzații acute de foame. Din loc în loc vezi stră-strănepoți ai răscoalei din 1907 smulgînd corcodușele cu tot cu frunze, însă par să facă parte dintr-o coregrafie care subliniază și mai bine poetica locului.
La conacul lui Dinescu, pe o pajiște largă, teatrul Vokresinnia își ridica decorul și pe cei doi mașiniști care nu mai puteau umbla cu atîta Fetească la bord. O ploaie mocănească, de cod portocaliu, îmbibase deja scena, dar apa nu avea nici o putere asupra ucrainenilor. Erau gata să joace pe grindină, pe viscol și pe alunecări de teren, numai să se mai îndure domnul Feri de o vadră din vinul fermecat al poetului.
Cînd sta să se ridice cortina, a picat vestea: premierul și alaiul său de campanie vin să vadă spectacolul. De la Craiova, unde făcuse miting cu oltenii, USD se pogora în teatrul elisabetan. Miniștri, parlamentari, cameramani, sepepiști, candidați și țuțeri urmau să dea năvală la Cetate, ca să vadă Întîlnire cu Prospero. Ideea în sine nici nu era rea: să aduci pesediștii la teatru e la fel de civilizator ca a-i tăia unui cocalar unghia de la degetul mic. Atît că vremea, anul și țara erau un pic greșite.
Coloana și-a făcut apariția mai devreme, luminînd cu girofarurile perdeaua de apă. Ponta, Dragnea, Zgonea, Pricopie, Daniel Constantin, ba chiar neverosimilul Lilian Zamfiroiu s-au adăpostit, laolaltă cu prefecții, consilierii, logofeții, stolnicii, spătarii și baronii județului Dolj, în chioșcul de pe faleză, ridicat de Dinescu pentru astfel de situații. Au servit un șpriț la botul calului, ca să-și facă poftă de cultură, și apoi – țuști! – în ploaie, la spectacol. Dinescu i-a informat la ce urmează să caște gura și mulți pesediști, auzind cuvîntul "Prospero", s-au gîndit, poate, că e rost de vreo învîrteală. Așa că au stat liniștiți pe toată lungimea reprezentației, fără să-și spună glume cu voce tare și fără să aplaude din senin.
Întîlnire cu Prosperos-a dovedit a fi un breviar shakespearian, compus pe temele majore din Romeo și Julieta, Visul unei nopți de vară și Hamlet. Lor li s-a adăugat, direct din cer, Furtuna, cu tunete și stropi. Un spectacol stradal cu ambiții mari, cu costume baroce și decor expresionist, luminînd noaptea cu focuri, reflectoare și artificii demne de repetițiile lui Silviu Purcărete. Flăcări bine jucate, miros de combustibil ars, petarde și pocnitori i-au făcut să saliveze pe piromanii din public și au întărit impresia de carnaval al pompierilor, creată, la început, de vălătucii de fum. Ucrainenii n-au făcut economie de muniție și au arătat o putere de foc care ar fi dat de gîndit separatiștilor pro-ruși din Slaviansk.
Eu am stat într-o latură a scenei, lîngă Liviu Dragnea, și, o vreme, am crezut că spectacolul îi e adresat lui. Artiștii se apropiau de făptura vicepremierului, se holbau la ea, apoi se retrăgeau spre planul doi și șușoteau cu camarazii, dînd din cap cu înțeles. Rînd pe rînd, s-a perindat toată trupa, iar eu am înțeles într-un tîrziu că ucrainenii se zgîiau, de fapt, la un idol, la zeul artelor vizuale sovietice, la monstrul sacru al cinematografiei rusești, Nikita Mihalkov, care, de la Fata fără zestre și pînă la Gară pentru doi, e leit Dragnea.
PSD+PC+UNPR au aplaudat exact la final, așa cum le-au indicat palmele lui Emil Boroghină, directorul Festivalului Shakespeare, iar lumea s-a mutat la loc în chioșc, unde Cîrlanul s-a întîlnit cu oaia, cu vițelul, cu porcul, cu crapul, cu somnul, cu pîinea și cu fasolea lui Dinescu. Nu e de mirare că USD a înfulecat cu o lăcomie pe care o resimte, de decenii, și economia națională.
Apoi a apărut Mambo Siria, trupa suprarealist-tabagică a locului. Liviu Dragnea s-a lipit la hora bucătăreselor și i-a îngăduit județului Teleorman să iasă de sub costumul Hugo Boss. După zece minute de bătută îndrăcită, Dragnea a făcut să pălească arta elizabetană, devenind, printre strigăte și chiuituri, eroul plebei. Premierul, care tocmai plecase, a văzut efectul popular al horei și s-a întors. Cu Daciana de mînă, s-a prins și el în cercul uman pe care Mambo Siria începuse să-l tureze din ce în ce mai tare. Vreo cinci minute totul a fost perfect. Lumea era electrizată, veselia mergea șnur, părea că lucrurile curg spre finalul scris de Lia Olguța Vasilescu în desfășurător. Apoi, muzicanții au luat-o razna. Să fi fost băutura, să fi fost oboseala, să fi fost cele trei nunți la care cîntaseră înainte? Fapt e că Mambo Siria a cîrmit-o ușurel de la "Ieși, mîndruță, la portiță" la "Turnu Roșu, Turnu Roșu, s-a-ntîlnit baba cu moșu'", iar Victor Ponta s-a trezit horind cu electoratul pe lirica din ce în ce mai porno a unui cîntec folosit la vechile petreceri de popi și militari în termen. Nu putea pleca brusc din rotire, nu se putea rupe dintr-o dată din mișcarea de îmblînzire a votanților, așa că și el, și Daciana zîmbeau cu eroism și pîndeau o ezitare a solistului. La momentul în care "Baba ia un cataroi / Și îi dă la moș în c…", a mai fost cum a mai fost, dar cînd s-a ajuns la "Moșul ia o cărămidă / Și îi dă la babă-n p…", pe malul bulgăresc au fost trimiși toți copiii la culcare. Martorii acestei apoteoze au știut că, de aici înainte, Victor Ponta poate rezista la orice lovitură venită din partea destinului politic.
După defluirea USD-ului, în chioșc s-a încins epilogul. Pe acordurile unui Mambo Siria ieșit din minți, regii teatrologiei britanice au pus-o cu localnicele. Stanley Wells, Michael Dobson, Lawrence Guntner, Paul Edmonson, John Elsom, Michel Vais – nici unul sub 60 de ani – au rotit mîndrele din Port Cetate dincolo de precauția de infarct, urlînd ca apucații, ciupind partenerele de cur, așa cum visaseră să facă în lungile și plicticoasele lor seminarii londoneze. Elita criticii europene a tropăit fără opreliști în jurul carafelor de Cabernet și Muscat ca o bandă de sălbatici scăpați de sub paza șamanului.
Stateam alături de Dinescu într-un colț și contemplam sfîrșitul acelei zile apocaliptice. Doi bărbați în trening, care dansaseră pînă atunci cu toate cele opt teatroloage din nordul continentului, vin către noi. După teniși, după șepci, după statura îndesată, mersul împleticit și accentul oltenesc, am hotărît că sînt critici din Craiova.
– Să trăiască dom' Dinescu! E frumos rău aici, la dumneavoastră, dansarăm pîn-acu', zice ăla mai gras.
– Ați gustat vinul? îi întreabă Dinescu.
– Îl gustarăm, și-ncă cum, că băurăm de plesnim. Mai și mîncarăm, că abia putem merge. Da' cel mai mult ne plăcu cum învîrtirăm fetile ăștia, adăugă ălălalt, arătînd spre babele shakespearoloage.
– Bravo. Sînteți veniți cu teatrul? mai zice poetul.
– Care teatru? Noi sîntem cu cortu', tocma' din Roșiori. Băturăm p-acilea cu prostovolu', mai dădurăm la țaparină, și nimic. Dacă văzurăm lumină, băgarăm și noi capu'. Da' de cînd venim noi la pește niciodată nu ne distrarăm așa de tare.
