Miercurea trecută, după ce-am ieșit împreună din Cheile Bicazului, m-ai lăsat, cu rucsacul în spate, la intrarea în Lacu Roșu; de atunci, am făcut tabără toată săptămîna, așteptîndu-te, în cortul pus sub peretele sudic al Suhardului Mic, în zona traseelor de cățărare, ceva mai sus de Vila Bucur, cea mai veche construcție turistică din stațiune, și Cabana Suhard. A fost cam rece, noaptea, și puțin înnorat, ziua, dar, spre norocul meu, n-a plouat. Am stat tot timpul în hamac și am citit; într-o zi senină, am urcat pînă pe platoul de pe vîrf (marcaj triunghi albastru) și am rămas acolo zeci de minute, privind pierdut Valea Bicazului, lacul, munții din jur.
Un moment, să strîng cortul, și coborîm amîndoi serpentinele drumului pînă în stațiune. Nu știu ce părere ai, dar parcă ar merge o pălincă pe terasa restaurantului de lîngă Tăul Roșu, cum îi spun localnicii lacului de baraj natural format, în 1837, prin surparea unui versant al Muntelui Ghilcoș, după o vară exagerat de ploioasă – trunchiurile de copaci ale pădurii de molid inundate ies și acum, ca niște degete acuzatoare, din apă.
Dacă vrei, înainte de plecare, poți să mă însoțești în jurul lacului, pe traseul cruce roșie. Ecologiștii de la asociația Naturland au amenajat aici nouă puncte de observare a florei (licheni, alge și plante acvatice) și a faunei (rațe sălbatice, reptile, raci, insecte) specifice locului. În barcă nu mă urc: ca orice munțoman care se respectă, în caz de naufragiu, mă înec primul.
frumos varful ala al suhardului. am niste amintiri nitel alcoolizate de-acolo iarna, evident, nu chiar de pe buza aia de prapastie.
si daca tot esti „in zona”, iti recomand si Ceahlaul: din Izvorul Muntelui la Cabana Toaca, pe traseul „prin hotare” (Jgheabul cu Hotar). e mai abrupt, dar e cel mai spectaculos. evident, acum e inzapezit.