Spre sfîrşitul lunii, mai precis miercuri, 23 noiembrie, revista România literară, sprijinită financiar de Fundaţia Anonimul, va acorda premiul „Cartea anului“. Juriul care dă premiul va fi format, ca de obicei de zece ani încoace, din directorul revistei, dl Nicolae Manolescu, şi din subalternii lui, Gabriel Chifu, Luminiţa Corneanu, Ana Chiriţoiu şi, destul de probabil, redactorul-asociat (?), tînărul critic literar Cosmin Ciotloş.
În actuala configuraţie a juriului, este de bănuit că cel mai greu cuvînt în acordarea premiului îl va avea dl Manolescu, care recunoaşte în editorialul pe care îl semnează în R.l. nr. 44 din noiembrie că „în cîteva rînduri, votul a fost o formalitate“. În acelaşi editorial, dl Manolescu se întreabă ce înseamnă o carte bună şi, ca să nu rămînem proşti, domnia sa ne lămureşte la repezeală: „o carte de literatură este bună cînd are valoare literară“.
Ce înseamnă „valoare literară“ nu ne mai lămureşte. După care îşi nuanţează spusa: „Am căutat să nu luăm numaidecît în seamă merite, să le spunem colaterale, cum ar fi acelea ca o carte să consacre un autor, să inoveze, să fie originală (s.m.), dacă valoarea literară nu era sigură“.
Chiar dacă eşti niţeluş mai tîmpit, tot îţi dai seama că sintagma „valoare literară“ conţine în ea tocmai ceea ce dl Manolescu vrea să eludeze. O carte bună este una care consacră un autor, inovează şi este originală. După cum gîndeşte, dl Manolescu n-ar acorda premiul romanului Ulysses al lui Joyce. Norocul dlui Manolescu este că anul acesta n-a apărut un asemenea roman la noi.
