Articole scrise de: Cristian Teodorescu

Săptămîna trecută, Mihai Gâdea a prezentat la emisiunea sa, Sinteza zilei, de pe Antena 3, o listă cu persoane civile (mai mult sau mai puţin cunoscute) care au primit grade militare de la fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Pe listă se afla şi Robert Turcescu, care a doua zi a protestat zicînd că nu ştie nimic despre aşa ceva şi că va da în judecată MApN-ul, mai ales că el nici măcar armata n-a făcut-o. Mulţi s-au întrebat cum […]

Sincer vorbind, succesul primului meu roman, Ziua mîniei, poate fi caracterizat drept modest, ceea ce era de aşteptat: nu veneam din Filologia bucureşteană şi nu frecventasem cenaclul de proză condus de Crohmălniceanu. S-au scris totuşi cinci cronici despre carte, cea mai laudativă fiind cea semnată de Eugen Negrici în revista Ramuri. Caimacul, ca să zic aşa, l-au luat alţi doi debutanţi, poetul Traian T. Coşovei, cu volumul Ninsoarea electrică, şi Mircea Nedelciu, cu volumul de povestiri Aventuri într-o curte interioară, […]

Rezultatele relativ mari obţinute de Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) la alegerile pentru consilieri (consilii locale – 7,7%, consilii judeţene –8,69% şi consiliul general Bucureşti – 10,67%) i-au îngrijorat pe cîţiva analişti politici de pe la televiziuni. Aceştia păreau a fi uitat că pentru alegerea consilierilor s-a folosit metoda listelor de partid, metodă care favorizează partidele mici. Adevărata dimensiune şi-a arătat-o PP-DD la alegerile pentru primari, unde s-a folosit noua lege electorală care stipulează principiul „Cîştigătorul ia tot“. În situaţia […]

În urma scandalului provocat de urna cu cenuşă a scriitorului Nyirö József s-a vorbit despre apartenenţa acestuia la organizaţia fascistă a „Crucilor cu săgeţi“, dar s-a explicat prea puţin ce-i cu această mişcare. Iată cum o descrie istoricul ungur Paul Lendvai în cartea sa Ungurii (Humanitas, 2001, 2007): „Cei din organizaţia «Crucilor cu săgeţi» reprezentau o mişcare cu caracter specific unguresc, influenţată de fascişti şi naţional-socialişti. La început, purtau cămăşi brune, foloseau crucea încîrligată şi salutul hitlerist. După interzicerea din […]

Nu ştiu din ce motiv, editura mi-a trimis cartea la o tipografie din Craiova, cînd erau destule tipografii în Bucureşti. Culesul şi cele două corecturi au mers încet, dar pînă la urmă s-au făcut, apoi, cînd s-a pus problema tipăririi, totul s-a blocat din lipsă de hîrtie. Tanţa Vulcănescu, tehnoredactorul editurii, care urmărea producţia, ridica neputincioasă din umeri: „Agopian, ai ghinion!“, zicea ea. „Îi sun de două-trei ori pe săptămînă şi de pomană.“ După un an, înarmat cu două cartuşe […]

La nici o lună după ce-i dădusem romanul la citit, Mircea Ciobanu m-a sunat şi mi-a spus că i-a plăcut şi că o să mă bage în planul editorial cît se poate de rapid, poate chiar pentru anul în curs (1977), dacă se va face vreo suplimentare, iar dacă nu, rămîne pe ’78. După vreo săptămînă m-a sunat din nou, m-a întrebat unde locuiesc şi dacă aveam chef să-mi facă o vizită. Aveam, evident. Pe seară a venit în vizită. […]

N-au trecut nici doi ani de la moartea lui Adrian Păunescu (20.07.1943 –5.10.2010) şi iată că, pe 26 mai a.c., i-a fost instalat un bust în Grădina Icoanei. Iniţiativa i-a aparţinut primarului sectorului 2, dl Neculai Onţanu. Cu toate că domnul Onţanu se numără printre puţinii edili care nu strîmbă din nas atunci cînd aud de cultură, iniţiativa domniei sale n-a fost privită cu ochi prea buni. Chiar preşedintele Uniunii Scriitorilor, dl Nicolae Manolescu (care îi este îndatorat domnului Onţanu […]

Cînd cineva îţi spune (mie îmi spusese Valeriu Pantazi) că poţi deveni scriitor cu numai cinci mii de lei, trebuie să fii complet tîmpit să stai pe gînduri. În vara lui ’77 nu eram deloc tîmpit, aşa că m-am dus glonţ la Editura Cartea Românească să dau de Mircea Ciobanu. Pantazi mă însoţea. Pe vremea aia editura era într-o vilă superbă la intersecţia străzii Berthelot cu Luigi Cazzavillan. La parter îşi avea biroul Marin Preda şi tot acolo era casieria […]

Joia trecută (24 mai a.c.), la emisiunea Ultima oră a postului RTV a putut fi văzut Gigi Becali în postura de candidat la Primăria Capitalei. Întrebat cum va rezolva problema cîinilor comunitari, a­ces­ta a răspuns nonşalant că-i va împuşca pe toţi, un milion, cinci milioane, dacă va fi nevoie. Pe urmă şi-a luat seama şi a zis că mai ieftin ar fi să-i injecteze cu o substanţă letală. Îngrozită, Corina Drăgotescu i-a zis că ar trebui să aibă milă de […]

Într-o zi oarecare de pe la începutul verii lui ’77 m-a vizitat Valeriu Pantazi. Am pus de cafea şi ne-am aprins cîte o ţigară „Virginia“. Am băut cafea, am fumat şi am trăncănit. La un moment dat, hodoronc-tronc, m-a întrebat cum stau cu banii. „Bine!“, am zis eu. „Ai cinci mii de lei?“, m-a întrebat apoi. „N-am, am zis eu, dar pot să fac rost. La ce-ţi trebuie?“ „Eu n-am nevoie de bani, a zis el, dar are nevoie Mircea […]

Săptămîna trecută, mai multe posturi de televiziune au întors pe toate feţele următoarea problemă: cine este mai îndreptăţit să ne reprezinte la Consiliul European, preşedintele sau premierul? Evident că pedeliştii plus oamenii îndatoraţi lui Traian Băsescu, Cristian Preda, de exemplu, au susţinut că preşedintele trebuie să meargă la CE, iar useliştii l-au susţinut pe premier. Din păcate, regulamentul de participare la CE este ambiguu: „CE, ni se spune, este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre“. […]

În vara lui 1977, după marele cutremur, aveam destui bani ca să nu mai ştiu ce să fac cu ei. Nici nu prea aveai ce cumpăra, dacă mă gîndesc bine. Cristina strînsese şapte mii de lei ca să facem o excursie la Budapesta prin ONT (Oficiul Naţional de Turism), instituţia cu ajutorul căreia puteai călători prin ţările socialiste prietene. Din motive necunoscute, ni s-a refuzat viza de a ieşi din ţară. Pentru cei care n-au trăit (norocul lor) acele vremuri, […]

De la o vreme am început să am ghinion. Totul mi se trage de la dl Nicolae Manolescu, academician (pe jumătate, că e numai membru corespondent al Academiei), ambasador al României la UNESCO, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, director al revistei România literară şi multe alte chestii, pe care nu le mai înşir aici. Ei bine, dl Manolescu are obiceiul să scrie diverse articole în revista aflată sub conducerea sa. Iar eu, ăsta-i ghinionul, am obiceiul să citesc ce scrie şi […]

În iunie 1977 împlinisem 30 de ani şi în loc să fiu scriitor, aşa cum visasem, eram un biet funcţionăraş la ISPIF şi un numismat amator. Făceam, totuşi, bune afaceri cu monede, fără să exagerez prea mult latura comercială, dintr-un motiv simplu: Miliţia economică era cu ochii pe negustorii de monede (sau de altceva) pentru că ei nu se încadrau în normele etice ale muncii socialiste. La cercul de numismatică, aflat la început pe bulevardul Ana Ipătescu, în Muzeul de […]

Domnul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, îşi petrece mai bine de zece luni pe an la Paris. Face asta deoarece este ambasadorul României la UNESCO. Neavînd prea multă treabă cu respectiva organizaţie, îşi petrece timpul, aşa cum îi stă bine unui intelectual cu ştaif, informîndu-se. Aşa se face că a aflat că în Franţa apare „o colecţie editorială intitulată «Ei au făcut Franţa»“, în care colecţie „a fost vorba pînă acum de Richelieu, de Catherine de Médicis şi de alte […]

În 1966 scriitorii n-o prea duceau bine cu banii. Tarifele pentru drepturi de autor nu se schimbaseră de pe la începutul anilor ’50 şi scriitorii bătrîni, care nu mai publicau fiindcă nu mai scriau, trăiau de azi pe mîine avînd nişte pensii de mizerie. Zaharia Stancu, preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, bine sfătuit, a cerut o statistică a veniturilor lunare (pe drepturi de autor) ale tuturor membrilor Uniunii pe care o conducea. Rezultatele au fost hotărîtoare pentru soarta scriitorilor […]

Treptat, am început să ştiu o mulţime de lucruri despre monede şi, mai important, să am o idee clară despre ce doream să colecţionez. Încă din antichitate, pe teritoriul istoric al României circulaseră sute de tipuri de monede, de o diversitate care mă fascina, aşa că am început să strîng monedele care în decursul timpului îi făcuseră fericiţi sau îi nenorociseră pe români. De la tetradrahmele lui Filip II, tatăl lui Alexandru Macedon, la talerii bătuţi de Maria Tereza, totul […]

Cînd am cumpărat şi după aceea vîndut prima monedă habar n-a­veam că chestia asta mă va îmbogăţi în cîţiva ani, nu mulţi. Nu ştiam nimic despre monede, decît că sînt nişte obiecte de metal (preţios, semipreţios sau banal) şi, cîteodată, sînt nişte obiecte frumoase. Eram convins că vechimea lor e o dovadă a rarităţii şi mi-a trebuit ceva timp să aflu că nu-i aşa. Marile imperii (roman, bizantin sau otoman) bătuseră cantităţi imense de monede şi, inevitabil, se păstrase o […]

Era lesne de bănuit că ultima carte a lui Lucian Boia, Capcanele istoriei – elita intelectuală românească între 1930 şi 1950, va irita niscaiva intelectuali care, fără să fie puşi ei la zid, şi-au văzut idolii sau susţinătorii bine mototoliţi în carte. Este şi cazul dlui N. Manolescu, care s-a enervat că G. Ivaşcu, cel care l-a făcut om, mai bine zis critic literar, nu prea iese curat din tomul lui Boia. Catalogat drept comunist de către autorităţile antonesciene, Ivaşcu […]

Dintre prozatorii deplin afirmaţi înainte de ’89, Nicolae Breban (n. 1934) se remarcă printr-o performanţă destul de rară la scriitorii noştri: în cei aproape douăzeci şi doi de ani trecuţi de la schimbarea de regim politic, Breban a scris şi a publicat enorm. Iată cum îl de­scrie pe prozator un (încă) tînăr critic, Bogdan Creţu (n. 1978, lector la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi): „Breban reprezintă ca­zul, atipic în literatura română, al scriitorului obsedat de propria operă, al celui care […]