Acel punct trist al politicii în care se cere responsabilitate.
N-are mama, că v-ar da.
Păi, dacă am fi avut reponsabilitate s-ar mai fi ajuns aici? Dar cine o cere? Un premier care după orice normă democratică nu ar fi trebui să se afle în această postură.
Nimic mai absurd decât atunci când reproducem comportamente ale decenței într-o situație democratică absolut obscenă: președintele nu ține cont de votul popular și scoate din pălărie și din întunericul Pădurii acest iepuraș blajin uns cu toate alifiile și cu toate bolile ultimilor douăzeci de ani.
Să clamezi în acest context decența, responsabilitatea, normalitatea – cum fac atât președintele, cât și Tomac – arată de fapt cât de lipsiți de coordonate democratice am ajuns, nicidecum că ne-am conecta din nou cu cine știe ce valori.
Reacția presei și a societății este dezarmantă în fața acestui joc prost cu sfârșit dureros pentru noi toți.
Îl auzi pe Tomac: „Sunt încrezător că vom găsi compromisul necesar“. Pentru ce? Nu ai un program de guvernare, nu ai pus pe masă nici măcar trei idei despre ce ar înseamna această guvernare lipsită de majoritate și de ce ar fi funcțională pe un termen de trei luni măcar.
Tomac e un executant de ani și ani de zile, nu-i poți cere nimic, că-i cer alții, șefii lui, însă Nicușor Dan joacă azi cea mai proastă carte din tot ce ar fi putut să joace.
