Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nutzi, spaima Constituții – Jurnal de Cotroceni

Zoom Nutzi, spaima Constituții – Jurnal de Cotroceni

 ♦ Am avut azi-noapte un vis teribil: se făcea că în 2015, după ce-și isprăvise mandatul de președinte al republicii, dl Băsescu fusese reprimit ca virgulă căpitan în flota strategică a României, pe un vas de croazieră de lux. Vasul se numea „Kursk-Orel“, funcționa cu cărbuni și avea un echipaj format din șapte persoane, incluzîndu-mă și pe mine, care visam.

În vîrful catargului foarte înalt stătea mereu de cart, scrutînd vulturește orizontul, dl Traian Ungureanu. Din cînd în cînd, cam o dată la două zile, îl auzeam strigînd răgușit „Pămîîîînt!“, dar cînd ne repezeam la prora, nu se zărea nimic. I se urca mîncarea cu un scripete. Exista, în pîntecele vasului, un singur fochist, care dădea la lopată toată ziulica: era dl Cocoș. I se lăsa mîncarea cu un scripete. Secunzii însărcinați cu calcularea traiectoriei navei erau dl Sever Voinescu și dna Roberta Anastase. În răstimpuri, dl Voinescu ridica exasperat capul dintre hîrtii și-i șoptea dnei Anastase: „Cum mama dracului?! După calculele noastre, ne învîrtim în cerc!“. La babord, singur-singurel la o măsuță, dl Funeriu, supravegheat de o cameră video, își dădea bacalaureatul în japoneză și și-l lua a doua zi în franceză.

„Kursk-Orel“ avea un singur pasager, sus, la clasa I: dna Elena Udrea. Nu prea ieșea din cabină. Îi ducea mîncarea personal, ridicîndu-se cu un scripete, însuși căpitanul. Care, în afara acestei îndeletniciri, mai avea o singură obsesie: cum să coboare ultimul, în caz de naufragiu, în barca de salvare. Dar cum nimeni, cu excepția singurului mus, dl Emil Boc, nu voia să părăsească vasul, dl Băsescu cobora zilnic primul, urmat, cu un scripete mic, de mus.



1 comentariu

  1. #1

    Ecipajul nu va avea componenţa din (de) vis deoarece Boc va fi indisponibil. A fost acontat pe post de cric pentru Duster de către Renault!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia