Cu ceva vreme în urmă s-a făcut mare tam-tam atunci cînd Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, le-a indicat greşit colegilor cum să voteze nu mai ştiu ce lege. S-a spus atunci, pe bună dreptate, că parlamentarii ar trebui să cunoască legile şi să le voteze fără vreo indicaţie venită de sus. Eram convins de dreptatea celor afirmate atunci, dar o notă de subsol din volumul lui Orwell, Jurnale, apărut la Editura Polirom în 2010, m-a făcut să-mi schimb părerea.
Iată acea notă: „David R. Margesson (1890-1965; viconte 1942), parlamentar conservator al comitatului Rugby, 1924-1942; „Chief Whip“ al guvernului (funcţie politică acordată unui membru ales al partidului de guvernămînt, a cărui sarcină e să garanteze că membrii respectivului partid asigură quorumul necesar şi votează aşa cum doreşte conducerea partidului; de la whip, „bici“– n.t.), 1931-1940, a fost loial, pe rînd, fiecărui prim-ministru pe care l-a slujit. Sub Churchill a fost «Joint Government Whip»…“.
Englezii au parlament din anul 1265, aşa că au avut destul timp să se gîndească dacă o asemenea funcţie este necesară sau nu. Cum parlamentarii sînt şi ei oameni, este clar că o asemenea funcţie este mai mult decît necesară. Are şi democraţia ciudăţeniile ei, trebuie să ne împăcăm cu gîndul ăsta.
P.S. Sper că cei care vor citi rîndurile de mai sus nu vor trage concluzia că am vreo simpatie pentru PDL. Nu am!
